Final de an şcolar cu emoţii şi nostalgii (Video)
Adio, şcoală! Bine ai venit, vacanţă! Este urarea care a răsunat, astăzi, în curţile şcolilor. Emoţiile au fost diferite. Copiii care au trecut de clasa întâi au primit cu bucurie vacanţa mare. În timp ce absolvenţii de liceu au devenit nostalgici.
De Redactia Observator la 14.06.2019, 21:10Adio, şcoală! Bine ai venit, vacanţă! Este urarea care a răsunat, astăzi, în curţile şcolilor. Emoţiile au fost diferite. Copiii care au trecut de clasa întâi au primit cu bucurie vacanţa mare. În timp ce absolvenţii de liceu au devenit nostalgici.
Pe note muzicale şi în paşi de dans modern. Aşa au încheiat anul elevii acestei şcoli din Bucureşti. Cei mai silitori dintre ei au primit apoi premii şi coroniţe.
Absolvenţii de liceu, deşi au terminat cursurile acum două săptămâni, s-au întors în şcoli, cu o misiune specială.
Paul şi colegii lui i-au dăruit diriginei un trandafir criogenat, să-şi amintească de ei şi peste ani.
Aurelia Horoţan, dirigintă: Am zis că dacă ne ajută Dumnezeu ajungem peste 25 de ani, cu trandafir cu tot, la întâlnire. Asta era ideea
Şi mai emoţionaţi au fost părinţii.
Copiii care au terminat clasa I par să se bucure cel mai mult de vacanţa mare.
Profesorii îi atenţionează însă pe elevi, să nu uite să mai deschidă o carte.
Maria Preotescu, director Şcoala Generală Nicolae Labiş din Bucureşti: Dragi elevi, bucuraţi-vă de vacanţă, relaxaţi-vă, distraţi-vă, întâlniţi-vă cu prietenii! Vă aşteptăm veseli, plini de energie şi cu siguranţă vă vom duce dorul