Antena LIVE

Curs valutar

Mircea Geoană: "Moţiunea va trece, însă PSD va plăti preţul la următoarele alegeri"

Cu o zi înainte de votul privind moţiunea de cenzură, fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, a făcut o declaraţie pe Facebook, în care precizează că atât votul pentru moţiune, cât şi împotrivă este un pas greşit pentru PSD, iar alegătorii vor taxa grav partidul la alegeri.

De la 20.06.2017, 13:40
WhatsApp

Cu o zi înainte de votul privind moţiunea de cenzură, fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, a făcut o declaraţie pe Facebook, în care precizează că atât votul pentru moţiune, cât şi împotrivă este un pas greşit pentru PSD, iar alegătorii vor taxa grav partidul la alegeri.

"Apel la stabilitate

Moțiunea de cenzură poate fi și trebuie evitată, cât încă nu este prea târziu! Ca fost Președinte al acestui mare partid, simt că este cazul să îi indemn pe cei care astăzi sunt personajele principale în această criză politică la înțelepciune și dialog. Stabilitatea politică trebuie găsită în interiorul PSD, nu în afara lui.

PSD a intrat, din nou, în centrul atenției interne și internaționale din motive greșite. Un partid care a câștigat alegerile parlamentare de o manieră zdrobitoare are ca misiune exclusivă o guvernare eficientă, stabilă și aplecată către nevoile reale ale țării. Absența unei opoziții parlamentare credibile nu trebuie să fie o încurajare pentru crearea unei opoziții în interiorul partidului.

Pe acelaşi subiect

După toate indiciile, moțiunea de cenzură de miercuri va trece. Însă costurile politice și de reputație pentru partid și pentru guvernare vor fi exorbitante. Problemele de reputație vor costa PSD-ul acum și la alegerile atât de importante care vor veni în 2019 și în 2020. Pentru că nimeni nu va ierta un partid care are la dispoziție TOATE ingredientele pentru o guvernare de succes și ratează acest lucru.

PSD nu a fost lipsit de tensiuni între liderii săi de-a lungul timpului. Vă vorbesc din experiență. Însă, excluderile și războaiele fratricide nu conduc nicăieri. Ele lasă urme, șubrezesc încrederea, solidaritatea și capacitatatea de mobilizare în momente critice. 

Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu sunt doi lideri maturi, care pot depăși fierbințeala și patima unui moment incendiar. Încă nu este prea târziu ca focul care mistuie partidul de guvernământ și ultimul mare partid de Stânga din această parte a Europei să fie stins. Există loc în PSD pentru toți liderii săi. Sorin Grindeanu trebuie să renunțe la aventura fără viitor în care a fost încurajat să intre și să demisioneze. Locul său este în conducerea PSD și într-un nou guvern PSD-ALDE, și nu în afară.

Liviu Dragnea dă, în aceste zile, adevăratul său test de maturitate politică. Un lider de mare partid trebuie să lase de la sine pentru ca binele general să triumfe și să înțeleagă că într-un partid democratic pot co-exista mai mulți lideri, opinii sau curente de gândire. Indiferent de orice alt considerent, el este liderul care a condus partidul la cel mai mare scor din istoria PDSR-PSD.

Cu meritele pentru această victorie zdrobitoare vine și o responsabilitate pe măsură.

PSD are datoria să numească un nou prim ministru PSD și cea mai competitivă garnitură guvenamentală. Nu mai este loc de improvizații. Momentul internațional este mult prea propice pentru a nu fi fructificat în interesul României și al românilor.

Niciodată America și Europa nu au avut atâta nevoie de o Românie performantă și stabilă ca în aceste momente de reașezare globală. Stabilitatea politică și coerența guvernamentală sunt precondiții pentru succesul întregii țări, dincolo de politică sau interese partizane.

Apelul meu către toți cei care simt social democrat este să pună capăt, prin dialog și înțelepciune, unui război în care liderii, partidul și țara pot pierde, deopotrivă!"

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

psd motiune alegeri vot mircea geoana
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024