Antena LIVE

Curs valutar

Grupare de traficanţi de droguri de mare risc, destructurată la Cluj

Procurorii DIICOT Cluj au destructurat un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc.

De la 25.01.2018, 13:16
WhatsApp
Grupare de traficanţi de droguri de mare risc, destructurată la Cluj

Procurorii DIICOT Cluj şi poliţiştii de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate au efectuat, joi, 47 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Cluj, Neamţ şi Bistriţa-Năsăud, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc.

"În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012-2017, la nivelul municipiului Cluj-Napoca s-a constituit un grup infracţional organizat, care a avut ca principal scop săvârşirea infracţiunilor de trafic intern şi internaţional de droguri de risc şi de mare risc, respectiv medicamente aflate sub control naţional conform Legii nr.339/2005 (Codeină, Xanax, Dormicum, Ultracod, Zolpidem, Diazepam, Bromazepam, Alprazolam, Midazolam, etc.), urmărind prin aceasta obţinerea unor sume foarte mari de bani. Sumele de bani astfel obţinute au fost reciclate prin intermediul mai multor societăţi comerciale, pentru a se ascunde adevărata provenienţă a acestora şi a se crea aparenţa legalităţii, existând astfel indiciile săvârşirii infracţiunii de spălare de bani", se arată într-un comunicat remis joi de DIICOT.

Din cercetări a rezultat faptul că membrii grupării infracţionale, organizată pe mai multe paliere, au intrat în posesia unor medicamente supuse controlului special prin intermediul unor farmacii din judeţele Cluj şi Bistriţa, cu complicitatea unor farmacişti. Ulterior, membrii grupării infracţionale au preluat comenzi de la clienţi în sistem on-line (site-uri de farmacii online) printr-un "call-center" ce funcţiona în judeţul Cluj.

"În modul de operare se reţine faptul că membrii grupării simulau efectuarea unor controale medicale, întărindu-le convingerea clienţilor că au fost consultaţi de către un medic real, astfel aceştia lansând comanda de produse. Pentru onorarea comenzii, era necesar ca acel client să achite în avans contravaloarea medicamentelor şi a comisioanelor de curierat, prin intermediul unor servicii financiare de transfer de bani sau în monedă Bitcoin. Ulterior efectuării plăţii, unii membrii ai grupării se deplasau la oficii de transfer şi ridicau sumele de bani, iar alţi membri expediaa comanda de produse medicale (în principal în SUA), prin intermediul oficiilor poştale, sub formă de scrisori poştale (pentru a disimula că în fapt se expediau produse farmaceutice în mod ilegal)", mai arată procurorii DIICOT.

Sursă: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024