Viorica Dăncilă cere rapoarte de la Protocolul Guvernului, Aeroportul Băneasa şi SPP în legătură cu întâlnirea pe care ar fi trebuit să o aibă luni cu Junker
Premierul Dăncilă a cerut Secretariatului General al Guvernului un raport cu privire la modul în care Protocolul Guvernului a organizat întrevederea pe care ar fi trebuit să o aibă luni cu preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Junker
De Redactia Observator la 18.09.2018, 15:58Premierul Dăncilă a cerut Secretariatului General al Guvernului un raport cu privire la modul în care Protocolul Guvernului a organizat întrevederea pe care ar fi trebuit să o aibă luni cu preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Junker, dar pe care a ratat-o, aşa cum a transmis ulterior Executivul, din cauză că aeronava oficialilor europeni a ajuns în ţară mai devreme.
Dăncilă a cerut şi Ministerului Transporturilor un raport cu privire la informaţiile pe care Aeroportul Băneasa le avea în legătură cu programul de zbor al aeronavei delegaţiei europene şi vrea inclusiv o analiză riguroasă asupra modului în care a acţionat Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) la acest eveniment.
Executivul arată că instituţiile statului au obligaţia şi responsabilitatea să se coordoneze în organizarea întâlnirilor la nivel înalt, iar astfel de incidente sunt nepermise şi sunt de natură să afecteze imaginea României.
"Premierul Viorica Dăncilă a solicitat Secretariatului General al Guvernului un raport amănunţit cu privire la modul în care Protocolul Guvernului a pregătit şi organizat întrevederea stabilită pentru luni, 17 septembrie 2018, între preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi prim-ministrul României, Viorica Dăncilă. Totodată, şeful Executivului a solicitat ministrului Transporturilor, Lucian Şova, un raport cu privire la informaţiile pe care conducerea Aeroportului Băneasa le-a avut la dispoziţie şi le-a transmis Guvernului, în legătură cu programul de zbor al aeronavei care a adus la Bucureşti delegaţia oficială condusă de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker”, se arată în informarea transmisă de Guvern.
Premierul Viorica Dăncilă nu a ajuns, luni după-amiază, la aeroport pentru a-l întâmpina pe preşedintele Comisiei Europene, care a venit la Bucureşti pentru a participa la summit-ul Iniţiativa celor Trei Mări. Guvernul a transmis ulterior că aeronava lui Jean Claude Juncker a sosit mai devreme decât ora anunţată, iar SPP l-a preluat pe acesta de la scara vionului şi l-a dus la hotel.
Sursă: News.ro