HAOS la Casa Albă! Preşedintele Trump l-a DEMIS pe bancherul Anthony Scaramucci, după NUMAI ZECE ZILE de la numirea ca director de comunicare
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis luni seara să-l înlăture pe Anthony Scaramucci din poziţia de director de comunicare, la recomandarea noului şef de cabinet al liderului republican, John F. Kelly.
De Redactia Observator la 31.07.2017, 22:37- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis luni seara să-l înlăture pe Anthony Scaramucci din poziţia de director de comunicare, la recomandarea noului şef de cabinet al liderului republican, John F. Kelly.
Finanţistul Scaramucci a petrecut doar zece zile extrem de controversate la conducerea departamentului de comunicare de la Casa Albă.
Îndepărtarea din funcţie a bancherului de pe Wall Street, care nu avea nicio experienţă în comunicare politică înainte de a prelua funcţia de la Casa Albă, are loc la doar câteva zile după ce Scaramucci a lansat o tiradă verbală extrem de dură la adresa unor înalţi oficiali din administraţia Trump.
Numirea din urmă cu zece zile a lui Scaramucci a dus la două demisii importante în administraţia Trump, fiind vorba de plecarea fostului purtător de cuvânt Sean Spicer şi a fostului şef de cabinet Reince Priebus.
Scaramucci s-a lăudat că el răspunde direct preşedintelui Trump, și nu şefului de cabinet John F. Kelly.
Însă, Kelly le-a transmis extrem de clar angajaţilor administraţiei că el este la conducere în aripa vestică a Casei Albe.
Nu este clar dacă Scaramucci va păstra o poziţie în administraţia preşedintelui Trump.
Sursa: News.ro