Haos pe aeroportul din Doha! Zeci de zboruri sunt anulate, după ce Qatarul a fost acuzat că sponsorizează terorismul
Zeci de zboruri au fost anulate sau redirecţionate luni dimineaţă de pe aeroportul internaţional Hamad de la Doha, la doar câteva ore după ce o alianţă a ţărilor arabe condusă de saudiţi a anunţat întreruperea relaţiilor diplomatice cu Qatar.
De Redactia Observator la 05.06.2017, 11:58Zeci de zboruri au fost anulate sau redirecţionate luni dimineaţă de pe aeroportul internaţional Hamad de la Doha, la doar câteva ore după ce o alianţă a ţărilor arabe condusă de saudiţi a anunţat întreruperea relaţiilor diplomatice cu Qatar.
Arabia Saudită, Egipt, Bahrain, Emiratele Arabe Unite şi Yemen au întrerupt pentru o perioadă temporară de 24 de ore toate legăturile aeriene, terestre şi maritime cu Qatar, iar vizitatorii qatarezi au la dispoziţie 14 zile pentru a părăsi cele cinci ţări din zona Golfului.
Între timp, diplomaţii qatarezi din cele cinci ţări arabe au primit ordin pentru a se întoarce în 48 de ore la Doha.
Reprezentanţii celor cinci ţări arabe au precizat că nu le vor permite cetăţenilor să viziteze sau să tranziteze un aeroport din Qatar, iar zborurile qatareze nu vor putea să treacă prin spaţiile aeriene ale Arabiei Saudite, Egiptului, Emiratelor Arabe Unite şi Yemenului.
Internauţii s-au plâns pe reţelele sociale de haos şi zeci de zboruri au fost deja anulate pe aeroportul internaţional Hamad de la Doha ca urmare a deciziei luate de alianţa condusă de Riad.
Etihad Airways a anunţat că linia aeriană va suspenda toate zborurile din şi spre Qatar.
Arabia Saudită, Egipt, Bahrain, Emiratele Arabe Unite şi Yemen au anunţat că întrerup relaţiile diplomatice şi i-au acuzat pe qatarezi că destabilizează întreaga regiune prin susţinerea unor grupări militante, printre care se numără şi jihadiştii Statului Islamic şi al-Qaeda.
Doha a susţinut că măsura alianţei arabe este nejustificată şi a dezminţit că ar sprijini grupări teroriste din Orientul Mijlociu.
Această măsură fără precedent este văzută ca o delimitare importantă între ţările arabe apropiate de Statele Unite şi Qatar.
De asemenea, saudiţii i-au acuzat pe qatarezi de colaborare cu miliţiile iraniene, în contextul unor tensiuni din ce în ce mai mari între Riad şi Teheran.
După anunţarea deciziei, preţul petrolului a început să crească, iar alianţa arabă a precizat că va continua livrările maritime de petrol prin strâmtoarea Urmuz.
Sursa: News.ro