Antena LIVE

Curs valutar

ÎCCJ a stabilit termenul pentru pronunţarea deciziei privind redeschiderea dosarului FLORA, în care este vizat TRAIAN BĂSESCU

O decizie privind redeschiderea dosarului Flora, în care Traian Băsescu este acuzat că a retrocedat ilegal un teren în perioada în care era primar al Capitalei ar urma să fie luată în 12 iunie de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, informează News.ro

De la 06.06.2017, 21:50
WhatsApp

O decizie privind redeschiderea dosarului Flora, în care Traian Băsescu este acuzat că a retrocedat ilegal un teren în perioada în care era primar al Capitalei ar urma să fie luată în 12 iunie de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, informează News.ro

Instanţa supremă ar fi urmat să se pronunţe marţi în privinţa redeschiderii urmăririi penale în dosarul Flora, dar a amânat decizia pentru 12 iunie.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, în 30 martie, ca procesul vizând redeschiderea dosarului Flora să fie mutat la instanţa supremă.

Redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care fostul preşedinte Traian Băsescu este acuzat că ar fi retrocedat, în 2003, când era primar al Capitalei, un teren de 40.000 de metri pătraţi în Dămăroaia, teren pe care fostul deputat Dumitru Puzdrea a ridicat complexul comercial Flora, a fost solicitată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost chemat, în 24 mai 2016, la Tribunalul Bucureşti, în acelaşi dosar, în urma unei plângeri pentru acuzaţia de abuz în serviciu, depusă de vicepreşedintele Uniunii Arabilor din România, Cătălin Năstase, fost partener de afaceri al lui Dumitru Puzdrea.

Potrivit plângerii lui Cătălin Năstase, Traian Băsescu ar fi făcut un abuz în serviciu când a avizat retrocedarea terenului, situat în zona Dămăroaia, din Sectorul 1 al Capitalei, provocând un prejudiciu de aproximativ 100 de milioane de euro.

Reclamantul a contestat durata procesului în care Traian Băsescu este intimat, însă Cătălin Năstase nu a fost prezent la termenul de judecată din 24 mai 2016.

“Mai am mulţi dintre ăştia care fac plângeri în 2015 din 2003? Mă judec oriunde", a spus Băsescu în sala de judecată.

Fostul preşedinte a declarat, la finalul şedinţei de judecată, că este vorba de o reclamaţie din 2015 pentru o restituire din 2003.

“N-am pierdut încă niciun proces pe restituire, aşa că nu o să-l pierd nici pe ăsta. Nu-l cunosc pe Cătălin Năstase, nu l-am văzut, văd că nici nu a venit. Face reclamaţia şi nu vine la termen”, a mai spus Traian Băsescu. 

Sursă: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

îccj antena1 observator traian basescu
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024