Antena LIVE

Curs valutar

ÎCCJ: Judecarea apelului în dosarul 'Referendumul' începe pe 28 septembrie

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit primul termen pentru judecarea apelului declarat în dosarul "Referendumul", în care Liviu Dragnea a fost condamnat la un an închisoare cu suspendare, fiind acuzat de fraudarea referendumului organizat în 2012

De la 16.07.2015, 17:39
WhatsApp

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit primul termen pentru judecarea apelului declarat în dosarul "Referendumul", în care Liviu Dragnea a fost condamnat la un an închisoare cu suspendare, fiind acuzat de fraudarea referendumului organizat în 2012

Judecarea apelului se va face de către un complet format din cinci magistrați.

Pe 15 mai, Liviu Dragnea a fost condamnat de un complet de trei judecători de la ÎCCJ la un an de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de trei ani.

Alți 74 de inculpați din dosar au fost fie achitați, fie condamnați la închisoare cu suspendare.

Decizia a fost atacată cu apel.

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea reprezentată de inculpat, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

dosar iccj referendum septembrie
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și