Imigrant libian, prins când încerca să fugă din România ascuns sub o mașină încărcată pe un tren de marfă
Polițiștii de frontieră din Curtici, județul Arad, au avut parte de o surpriză de proporții, luni, când au descoperit un imigrant libian ascuns într-un tren de marfă.
De Cristi Ioniţă la 23.06.2020, 18:29- Imigrantul este cercetat pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
- Imigrantul intenționa să ajungă într-un stat dezvoltat din vestul Europei.
Bărbatul, în vârstă de 19 ani, intenționa să fugă din România ascuns sub o mașină încărcată pe un tren de marfă.
A fost descoperit de polițiștii de frontieră și condus la sediul Poliției de Frontieră Curtici pentru cercetări.
Tânărul le-a spus oamenilor legii că intenționa să ajungă într-un stat dezvoltat din vestul Europei, grație trenului de marfă care avea ca destinație Germania.
Conform celor de la Poliția de Frontieră Română, "poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun".