În 2016 au fost capturaţi 4.000 de câini în Bucureşti. Câţi au fost eutanasiaţi
Directorul General al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, Cristian Bogdan Treeroiu, a declarat vineri că, în cursul anului 2016, de pe domeniul public au fost capturaţi aproximativ 4.000 de câini, dintre care 2.000 au fost adoptaţi, iar o mie eutanasiaţi.
De Redactia Observator la 13.01.2017, 17:55Directorul General al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, Cristian Bogdan Treeroiu, a declarat vineri că, în cursul anului 2016, de pe domeniul public au fost capturaţi aproximativ 4.000 de câini, dintre care 2.000 au fost adoptaţi, iar o mie eutanasiaţi.
El a precizat că aproximativ zece la sută dintre câinii adoptaţi au fost găsiţi ulterior în stradă. Treeroiu a menţionat că reprezentanţii adăposturilor încearcă să prelungească durata în care păstrează câinii, înainte de eutanasiere, ajungându-se la câteva luni.
"În legislaţie ne este permis să prelungim durata de viaţă a animalelor aflate în adăpost şi am făcut acest lucru. În 2016, aproximativ o mie (au fost eutanasiaţi - n.r.), deoarece nu au fost adoptaţi, chiar şi după prelungirea şederii în adăpost.", a spus el.
Treeroiu a arătat că adopţia animalelor a fost încurajată prin intermediul paginilor de Facebook, dar şi prin târgurile organizate la sfârşit de săptămână.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, aflată vineri în vizită la adăpostul din Bragadiru, şi-a anunţat intenţia de a verifica şi condiţiile în care stau câinii în centrele din Pallady şi Mihăileşti. Alături de mai mulţi consilieri generali ai Capitalei, Firea a adus aproximativ o tonă de alimente pentru câini, hrană provenită dintr-o donaţie.
"Vrem să ajutăm cât mai mult pentru ca aceste animale să fie adoptate, iar dacă nimeni nu doreşte să le ia spre adopţie, să aibă condiţii decente în aceste adăposturi. Sunt dispusă să ţinem legătura cu toţi cetăţenii care doresc să se implice, cu toate fundaţiile, organizaţiile, consilierii, pentru ca aceşti câini fără stăpân să fie preluaţi de familii, pe lângă curţi, iar - dacă rămân în aceste adăposturi - condiţiile să fie decente.", a declarat Firea.
Ea a precizat că bugetul anual alocat protecţiei animalelor este de aproximativ două milioane de euro, dar a subliniat că Municipalitatea va aloca sumele necesare pentru ca adăposturile să fie igienice şi să asigure confortul necesar. Gabriela Firea a subliniat că nu este de acord cu eutanasierea câinilor, opinând că o astfel de măsură, chiar dacă este legală, reprezintă 'un tratament crud'.
"Din punctul meu de vedere trebuie să intensificăm aceste operaţiuni de adopţii, să fie cât mai mulţi câini adoptaţi de familii sau de anumite instituţii pentru îngrijirea bătrânilor, cămine de copii, pentru că au mare nevoie de interacţiune. Doar când sunt cazuri foarte grave, de boală, moment în care un câine suferă - doar atunci, poate, dacă un medic decide, să se aplice această măsură extremă. Putem să realizăm investiţii, să se extindă chiar şi acest spaţiu sau altele, se pot construi şi amenaja, astfel încât să nu se treacă imediat la măsura care, chiar dacă este legală, este crudă, din punctul meu de vedere.", a afirmat primarul general.
Cosmia Cerva, reprezentanta Mişcării Dreptate pentru Animale, a susţinut că Municipalitatea trebuie să pună un accent mai important pe sterilizarea câinilor.
"O ţară care îşi omoară animalele e o ţară barbară. De ce nu discută cu ONG-urile? ONG-urile din toată lumea aceasta au găsit soluţii pentru animale. Soluţia este sterilizarea, nu capturarea. Oricât ar captura ei... Dacă ei acum capturează şi lasă în stradă o căţea care fată de două ori pe an... Doi câini ajung într-un an 30 de câini. (...) Ştiţi câte milioane de euro a alocat Primăria Capitalei? Peste 20 de milioane de euro. Dacă din banii ăştia măcar cinci milioane - dar eu zic că e mult cinci milioane de euro - se alocau pentru sterilizare... (...) Franţa are campanii de sterilizare de zece ani.", a spus ea.