Minge adusă cu elicopterul și ceremonial religios, la inaugurarea de către lideri PNL al unui stadion comunal
Aproape 200.000 de euro a costat reabilitarea stadionului din comuna Liebling, județul Timiș. Iar la asemenea costuri, inaugurarea nu avea cum să treacă neobservată. Au fost invitați mai marii județului, printre care primarul Timișoarei, Nicolae Robu, sau senatorul PNL de Timiș Alina Gorghiu.
De Cornel Preda la 21.06.2020, 19:42- Reabilitarea stadionului s-a făcut din bugetul local și a costat aproape 200.000 de euro
- Zeci de oameni au asistat din tribune la inaugurare
Mingea a fost adusă cu elicopterul, iar Alina Gorghiu și Nicolae Robu au avut onoarea câtorva șuturi. Primarul Timișoarei chiar s-a mândrit cu o reușită din penalty în fața unui portar profesionist.
„Cu pasiunea mea binecunoscută pentru fotbal, n-am rezistat tentației de a da un gol, tentație amplificată de faptul că în poartă era un portar profesionist - Călin Frunză - și am executat, în ținuta costum-cravată-pantofi de costum un penalty, reușind să înscriu, plasând mingea în dreapta portarului, la rădăcina barei”, a declarat Nicolae Robu.
Dacă la competițiile profesioniste accesul spectatorilor pe stadion este interzis, la inaugurarea de la Liebling au participat zeci de persoane care au putut fi zărite în tribune, fără să fie respectate normele de distanțare socială.
Localnicii au stat fie în tribună, fie în picioare, pe lângă gard.
„Este adevarat că am participat astăzi la inaugurarea unei baze sportive în comuna Liebling, la invitația Primarului liberal al comunei, Ioan Munteanu, însoțit de câțiva colegi dintre fruntașii PNL Timiș.
Eu și colegii am asistat la ceremonialul religios de sfințire, la secvența de discursuri și la venirea unui elicopter care a adus două mingi. Am salutat asistența, respectând toate regulile vremii -asta înseamna inclusiv nedând mana cu oamenii, ci explicându-le, politicos, când ei au venit cu mâna întinsă spre mine, că trebuie să respectăm regulile pandemiei, să mă scuze și că promit că revin în vremuri mai bune, inclusiv să joc fotbal pe acel frumos teren”, a mai declarat Nicolae Robu.
Potrivit Sistemului Electronic de Achiziții Publice, aproape 200.000 de euro au fost investiți în reabilitarea stadionului. Mai exact, puțin peste 513.000 lei, adică jumătate din sumă, au costat lucrările de reparații la acoperiș și termosistem, tencuiala decorativă, refacerea tribunei cu scaune tricolore, reparațiile la trotuar și împrejmuire. Alți 441.000 de lei s-au dat, conform SEAP, pe rulourile de gazon, pregătirea solului, sistemul de drenaj pentru suprafața de joc, plasele anticârtiță și sistemul de irigare. Per total, vorbim de aproape 954.000 de lei cu tot cu TVA, echivalentul a 197.000 de euro, informează stiridetimisoara.ro.