INCENDIU la un bloc de locuinţe sociale din Vulcan: O femeie a murit, iar zece persoane, printre care şi copii, au fost evacuate
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un bloc de locuinţe din municipiul Vulcan, din judeţul Hunedoara, o femeie fiind găsită intoxicată cu fum de către pompieri, care în pofida manevrelor de resuscitare nu au mai putut-o salva.
De Redactia Observator la 19.04.2017, 23:38Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un bloc de locuinţe din municipiul Vulcan, din judeţul Hunedoara, o femeie fiind găsită intoxicată cu fum de către pompieri, care în pofida manevrelor de resuscitare nu au mai putut-o salva.
Pompierii de la Detaşamentul Petroşani şi de la punctul de lucru Lupeni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un bloc de locuinţe sociale din municipiul Vulcan.
”La momentul sosirii echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta violent la o cameră din imobil amplasată la etajul al doilea, existând posibilitatea de propagare la etajul superior. Totodată, exista o degajare mare de fum, ce a cuprins întreg etajul al doilea al imobilului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.
Pompierii au evacuat cinci adulţi şi cinci copii cu vârste cuprinse între zece şi 16 ani.
După primele cercetări la faţa locului, cauza probabilă a incendiului ar fi un scurtcircuit la un reşou.