Antena LIVE

Curs valutar

Iniţiativă FĂRĂ PRECEDENT, depusă la Parlament! Cum vor liberalii să combată FENOMENUL PARCAGIILOR

La fiecare colţ de stradă, cel puţin un parcagiu îşi aşteaptă muşteriii. Locurile libere sunt securizate cu ajutorul unor cutii, iar eliberarea lor se plăteşte. Teoretic, nu se întâmplă nimic. Practic, mulţi plătesc ca să se asigure că maşinile lor vor fi în siguranţă.

De la 10.04.2017, 08:19
WhatsApp

La fiecare colţ de stradă, cel puţin un parcagiu îşi aşteaptă muşteriii. Locurile libere sunt securizate cu ajutorul unor cutii, iar eliberarea lor se plăteşte. Teoretic, nu se întâmplă nimic. Practic, mulţi plătesc ca să se asigure că maşinile lor vor fi în siguranţă.

Deputatul liberal Ovidiu Raeţchi a anunţat că va depune la Parlament un proiect de lege prin care perceperea unei taxe de parcare de către persoane neautorizate devine infracţiune, cei vinovaţi de această faptă putând ajunge la închisoare în cazul în care recidivează.

„Am lansat în dezbatere publică un proiect de lege care mi-a fost solicitat în ultima vreme de către societatea civilă şi care îşi propune să combată exploatarea ilicită a locurilor de parcare. Suntem familiarizaţi cu fenomenul «parcagiilor» de serviciu, mai ales în Bucureşti şi marile oraşe, şi care a căpătat amploare în ultima vreme: uneori prin ameninţări, prin folosirea unui limbaj licenţios, diverse persoane care nu au niciun drept asupra locurilor de parcare le blochează şi condiţionează ocuparea acestora. O realitate socială care a scăpat de sub control şi care are nevoie de un răspuns pe măsură”, anunţă Ovidiu Raeţchi, potrivit news.ro.

El motivează iniţiativa prin faptul că poliţia nu dispune de o legislaţie clară care să-i permite combaterea fenomenului. 

Potrivit proiectului de lege, ”perceperea unei taxe pentru parcare, în orice mod şi cu orice titlu, de către o persoană care nu are autorizare în acest sens sau care nu are cel puţin un drept de folosinţă asupra spaţiului respectiv se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 1 an”. În cazul în care taxa este percepută pe o proprietate publică sau privată a statului, pedeapsa este închisoarea între 9 luni şi 2 ani.

La pedeapsa închisorii s-ar putea ajunge doar în cazul celor care recidivează. „Cel care înfăptuieşte această infracţiune pentru prima dată are posibilitatea de a presta un număr de 50 de zile de activităţi neremunerate în folosul comunităţii”, precizează Raeţchi.

Faptele pentru care parcagiii ar putea fi sancţionaţi penal:

- pretinderea ori primirea de bani sau foloase de către o persoană neautorizată, pentru a elibera un spaţiu ocupat, în scopul utilizării acestuia ca loc de parcare, indiferent dacă spaţiul respectiv are sau nu această destinaţie;

- pretinderea ori primirea de bani sau foloase pentru a dirija sau ghida un şofer în vederea parcării unui autovehicul;

- pretinderea ori primirea de bani sau foloase, de către o persoană neautorizată, pentru a păzi un autovehicul staţionar;

- pretinderea ori primirea de bani sau foloase, pentru a înlesni parcarea unui autovehicul, de către o persoană care şi-a însuşit fără drept o calitate în acest scop;

- pretinderea ori primirea de bani sau foloase, pentru a înlesni parcarea unui autovehicul, de către o persoană neautorizată.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, pe care prea puțini români o...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Cum vede diaspora anul electoral din Europa și alegerea lui Trump. „Extrema...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își...
Useit
Publicat 22.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
SUA au o nouă armă care ar putea zdrobi armata lui Putin, dar ar fi mai puțin...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024