Infracţiunile săvârşite cu violenţă în Ajun, mai puţine cu 24% în acest an
În acest an, infracţiunile săvârşite cu violenţă în Ajunul Crăciunului au fost cu 24% mai puţine faţă de cele din 2015. Totodată, peste 10.300 de poliţişti au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în toată ţara.
De Redactia Observator la 26.12.2016, 12:10- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
În acest an, infracţiunile săvârşite cu violenţă în Ajunul Crăciunului au fost cu 24% mai puţine faţă de cele din 2015. Totodată, peste 10.300 de poliţişti au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în toată ţara.
Poliţiştii au acţionat şi pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, constatându-se o uşoară scădere de 14% a accidentelor rutiere grave, faţă de anii anteriori.
Nu au existat drumuri blocate sau persoane rămase blocate în trafic, precizează IGPR într-un comunicat remis de Agerpres.
Luni, în cea de-a doua zi de Crăciun, activitatea Poliţiei Române se va intensifica în special pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier.