Klaus Iohannis a mers la Colectiv pentru a aprinde o lumânare, la 40 de zile de la tragedie
Preşedintele Klaus Iohannis a mers, miercuri dimineaţă, la clubul Colectiv, unde a aprins o lumânare în memoria victimelor tragediei din 30 octombrie, la 40 de zile de la incendiul în urma căruia au murit 60 de persoane.
De Redactia Observator la 09.12.2015, 10:34- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- A treia răsturnare de situație în cazul asasinării lui Ioan Crișan. Fiica lui, lăsată în libertate acum 3 săptămâni, a fost arestată alături de complici
Preşedintele Klaus Iohannis a mers, miercuri dimineaţă, la clubul Colectiv, unde a aprins o lumânare în memoria victimelor tragediei din 30 octombrie, la 40 de zile de la incendiul în urma căruia au murit 60 de persoane.
Iohannis a mers în faţa clubului Colectiv miercuri dimineaţa, unde a aprins o lumânare şi a păstrat un moment de reculegere. Administraţia Prezidenţială nu a anunţat acest eveniment pe agenda de miercuri a preşedintelui.
Tot miercuri, Klaus Iohannis a schimbat fotografia de cover de pe pagina sa de Facebook cu o imagine în care apar numele celor 60 de victime ale incendiului din 30 octombrie.
Miercuri se împlinesc 40 de zile de la tragedia din clubul Colectiv, iar în cursul zilei în faţa localului va avea loc o slujbă de comemorare a victimelor, la patruzeci de zile, oficiată de presfinţitul Timotei.
În urma incendiului din 30 octombrie, din Clubul Colectiv, au murit la faţa locului 26 de persoane, iar o altă victimă în drum spre spital. Dintre răniţii internaţi, au mai decedat 33 de persoane, numărul victimelor ajungând, în 22 noiembrie, la 60.
În spitalele din Capitală mai sunt internate 24 de persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, dintre care trei sunt în stare critică, alţi aproape 30 de pacienţi fiind spitalizaţi în clinici din Marea Britanie, Olanda, Austria, Israel şi Germania.
Sursa: agerpres.ro