Antena LIVE

Curs valutar

Legea care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului, în atenţia CCR

Curtea Constituţională a României (CCR) discută, marţi, sesizarea Avocatului Poporului referitoare la legea care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului.

De la 07.03.2017, 09:02
WhatsApp

 Curtea Constituţională a României (CCR) discută, marţi, sesizarea Avocatului Poporului referitoare la legea care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului.

În 5 ianuarie, Avocatul Poporului  a anunţat că a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 2 din Legea 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor, conform căruia pot fi membri ai Executivului persoanele care nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în situaţie de incompatibilitate.

Potrivit acestuia, "prevederile art. 2 din Legea 90/2001 încalcă principiul echilibrului puterilor în stat, nu întrunesc cerinţele constituţionale de previzibilitate şi proporţionalitate a legii şi nu permit recunoaşterea dreptului la diferenţă pentru ocuparea, în condiţii de egalitate şi fără restricţii nerezonabile, a unei funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat".

În vederea efectuării analizei de neconstituţionalitate, Avocatul Poporului a examinat ansamblul reglementărilor referitoare la condiţiile de ocupare a funcţiilor şi demnităţilor publice din cadrul celor trei puteri organizate în cadrul democraţiei constituţionale - legislativă, executivă şi judecătorească.

Pe acelaşi subiect

Astfel, Avocatul Poporului a constatat lipsa de coerenţă legislativă în stabilirea unor criterii de integritate clare, obiective şi general valabile pentru ocuparea funcţiilor aparţinând celor trei puteri organizate în cadrul democraţiei constituţionale, aspect de natură să aducă atingere principiului echilibrului puterilor în stat; lipsa de previzibilitate a sintagmei "nu au suferit condamnări penale"; lipsa unui tratament juridic diferenţiat aplicabil unor persoane care nu se află în situaţii analoge, în speţă, persoanele condamnate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, pe de o parte, şi persoanele condamnate pentru infracţiuni săvârşite din culpă, pe de altă parte.

Conform sursei citate, Constituţia consacră dreptul legiuitorului de a stabili condiţiile concrete de ocupare şi exercitare a unei funcţii, însă, în procesul de elaborare a actelor normative, Parlamentul are obligaţia de a respecta principiile constituţionale şi de a adopta, în consecinţă, un sistem legislativ coerent, armonios, coordonat şi eficient, care să asigure respectarea principiului constituţional al echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ccr lege condamnări guvern avocatul poporului
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024