Antena LIVE

Curs valutar

Legea salarizării ajunge azi la Parlament. Ministrul Muncii, anunţ de ULTIMĂ ORĂ despre MODIFICĂRILE aduse documentului

Proiectul legii salarizării unitare a bugetarilor urmează să fie depus astăzi, 10 aprilie, la Parlament pentru a putea fi dezbătut şi adoptat, astfel încât să intre în vigoare la 1 iulie.

De la 10.04.2017, 07:40
WhatsApp

Proiectul legii salarizării unitare a bugetarilor urmează să fie depus astăzi, 10 aprilie, la Parlament pentru a putea fi dezbătut şi adoptat, astfel încât să intre în vigoare la 1 iulie.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că documentul mai poate suferi modificări în parcursul legislativ, inclusiv din partea sindicatelor.

”Mâine va fi semnată de absolut toţi parlamentarii, noi având foarte multe semnături deja, în jur de 200. Colegii care nu au apucat să o semneze vor avea mâine o şedinţă unită a grupurilor parlamentare ca să mai prezentăm o dată principiile acestei legi pentru cine nu a fost la Sinaia şi vom intra cu ea în Parlament într-o procedură destul de rapidă de dezbatere a acestei legi. (...) Nu dorim să spunem că nu vom accepta amendamente din partea opoziţiei, chiar şi a sindicatelor, a oamenilor simpli care vor avea ocazia să vadă această lege începând de mâine şi, dacă vor simţi nevoia să ne semnaleze vreo greşeală, suntem dispuşi ca în Parlament să corectăm aceste lucruri pentru că legea nu este perfectă, dar încercăm să avem cea mai corectă variantă posibilă”, a spus ministrul Muncii, aseară, la Antena 3.

Iniţiatorii noii legi a salarizării spun că aceasta va institui un tratament egal pentru cei care desfăşoară aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi va face astfel ordine în sistemul public de salarizare.

Pe acelaşi subiect

Potrivit proiectului de lege, cea mai mare retribuţie din sectorul bugetar îi va reveni preşedintelui ţării, respectiv echivalentul a douăsprezece salarii minime pe economie. 

De asemenea, vor creşte salariile parlamentarilor, dar şi ale judecătorilor şi procurorilor însă procurorii vor avea o creştere salarială mai mică decât judecătorii.

Raportul dintre cel mai mic salariu din sectorul public şi cel mai mare este de 1 la 12. 

”Principiile care au stat la baza acestei legi sunt principiul legalităţii - toate drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme de forţă a legii, principiul nediscriminării - eliminarea oricărei forme de discriminare şi instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă, principiul egalităţii - asigurarea de salarii pe baze egale pentru muncă de valoarea egală, principiul importanţei sociale a muncii, principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, principiul ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu şi în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, principiul transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale şi principiul sustenabilităţii financiare”, a declarat Olguţa Vasilescu.

Salariile de bază sunt diferenţiate pe funcţii, grade, trepte şi gradaţii.

Gradaţiile se acordă în procent de 7,5 pentru gradaţia 1 - de la 3 la 5 ani, 5% pentru gradaţia 2 - de la 5 la 10 ani, 5% pentru gradaţia 3 - de la 10 la 15 ani, 2,5% pentru gradaţia 4 - de la 15 la 20 de ani, 2,5% pentru gradaţia 5 - peste 20 de ani.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024