Antena LIVE

Curs valutar

Legea salarizării scoate IT-ştii din Ministerul Justiţiei în stradă: "Ne scad veniturile şi cu 70%"

Aproximativ 50 de specilişti IT care lucrează pentru Ministerul Justiţiei au protestat, marţi, în faţa Tribunalului Bucureşti, faţă de proiectul legii salarizării, care, spun ei, dacă s-ar aplica, le-ar scădea veniturile cu procente între 50 şi 70 la sută.

De la 30.05.2017, 11:40
WhatsApp

Aproximativ 50 de specilişti IT care lucrează pentru Ministerul Justiţiei au protestat, marţi, în faţa Tribunalului Bucureşti, faţă de proiectul legii salarizării, care, spun ei, dacă s-ar aplica, le-ar scădea veniturile cu procente între 50 şi 70 la sută.

"Am ieşit să protestăm pentru a aduce la cunoştinţă opiniei publice problema noastră. Suntem nemulţumiţi de proiectul de lege aflat în dezbatere în Camera Deputaţilor. Prin excluderea specialiştilor IT din familia ocupaţională justiţie ar urmă că salariile specialiştilor IT din justiţie să scadă cu procente cuprinse între 50 şi 70 la sută", a declarat Daniel Ciortan, reprezentantul protestatarilor.   

Întrebat despre veniturile actuale ale acestei categorii, el a arătat că acestea avariază între 6.500 de lei şi 11.000 de lei, dar aa au şi responsabilităţi pe măsură.  

"Ne supunem unor riscuri, dar dorim ca şi muncă noastră să fie respectată. Salariile nete încep de la 6.500 de lei, cât avem noi la ministerul Justiţiei şi terminând la 11.000 de lei pentru colegii informaticieni şefi din instanţe cu peste 20 de ani vechime. În justiţie există în acest moment, atât de la instanţe cât şi de la parchete, aproximativ 500 de specialişti informaticieni. Există peste 3.000 de servere numai la MJ şi alte o mie şi ceva la Ministerul Public, dar vorbim şi de administrarea a 17.000 de utilizatori care au tot atâtea adrese de e-mail, organizăm videoconferinţe prin comisii rogatorii, audieri ale martorilor sub acoperire", a mai precizat Ciortan. 

El a mai spus că dacă se va aplica nouă lege a salarizării, mulţi specialişti IT din justiţie vor pleca în mediul privat şi se va ajunge la un blocaj în cel mai scurt timp. "Nu s-a pus problema încă a opririi activtatii pentru că ar fi nedrept faţă de conducătorii instituţiilor. Probabil se va ajunge la blocaje ale sistemului odată cu aplicarea acestei legi a salarizării şi a plecărilor masive din sistem", a mai arătat reprezentantul protestatarilor din faţa Tribunalului Bucureşti.  

De asemenea, grefierii de la mai multe instanţe din ţară au început încă de luni proteste faţă de legea salarizării. Preşedintele ProJust, Ştefania Teleman, spune că această categorie profesională pierde venituri prin noua lege şi că reprezentanţii acesteia nu au fost invitaţi la negocieri cu decidenţii politici.

Sursa: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social protest legea salarizare it specialisti minister justitie
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024