Antena LIVE

Curs valutar

VEŞTI BUNE pentru studenţi: Senatul A RESPINS limitarea călătoriilor cu trenul

Plenul Senatului a votat, marţi, proiectul de lege privind adoptarea ordonanţei de urgenţă 2/2017 care acordă, printre altele, călătorii gratuite cu trenul pentru studenţi, respingând amendamentul introdus în comisia de buget prin care călătoriile studenţilor erau limitate între localitatea de domiciliu şi cea în care studiază.

De la 21.02.2017, 12:41
WhatsApp

Plenul Senatului a votat, marţi, proiectul de lege privind adoptarea ordonanţei de urgenţă 2/2017 care acordă, printre altele, călătorii gratuite cu trenul pentru studenţi, respingând amendamentul introdus în comisia de buget prin care călătoriile studenţilor erau limitate între localitatea de domiciliu şi cea în care studiază.

Eliminarea amendamentului prin care călătoriile studenţilor erau limitate a fost propus de senatorii Eugen Teodorovici (PSD) şi Florin Cîţu (PNL) în cadrul comisiei de buget.

Ulterior adoptării amendamentului, liberalul Florin Cîţu a anunţat că renunţă la această propunere, susţinând că amendamentul său a fost admis de către PSD doar ca să mascheze alte ”cheltuieli faraonice” prevăzute în bugetul pe 2017.

El a acuzat că PSD i-a întins o capcană prin admiterea amendamentului său la dezbaterea OUG 2/2017 în comisia de buget-finanţe a Senatului.

Pe acelaşi subiect

Comisia de buget-finanţe a Senatului a dat, marţi, aviz favorabil, cu amendamente, proiectului de Lege de aprobare a OUG 2/2017 care prevede că studenţii beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul ale companiei CFR.

Un alt amendament, propus de Eugen Teodorovici şi Ştefan Mihu (PSD), stipulează că de acelaşi tratament preferenţial vor beneficia şi elevii de liceu. Acesta a fost însă respins atât de plenul Senatului, unde a fost susţinut de UDMR, cât şi de comisia de muncă.

Sursă: news.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

tren calatorie psd gratuit cfr bilet
Întrebarea zilei
Aveţi adăpost de protecţie civilă în blocul în care locuiţi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025