Linii noi și trasee modificate în Capitală. Anunțul făcut de Societatea de Transport București
Societatea de Transport Bucureşti SA modifică trasee și introduce noi linii, atât preorășenești, cât și în Capitală.
De Redactia Observator la 01.01.2019, 07:39Societatea de Transport Bucureşti SA modifică trasee și introduce noi linii, atât preorășenești, cât și în Capitală.
Decizia a aparţinut Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Bucureşti-Ilfov (ADTPBI), care are ca scop reglementarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea serviciului public de transport local pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre.
În Regiunea Bucureşti-Ilfov, în afara Capitalei, există 40 de unităţi teritorial-administrative, opt oraşe (Bragadiru, Buftea, Chitila, Măgurele, Otopeni, Pantelimon, Popeşti-Leordeni şi Voluntari) şi 32 de comune (1 Decembrie, Afumaţi, Baloteşti, Berceni, Brăneşti, Cernica, Chiajna, Ciolpani, Ciorogârla, Clinceni, Copăceni, Corbeanca, Cornetu, Dărăşti-Ilfov, Dascălu, Dobroeşti, Domneşti, Dragomireşti-Vale, Găneasa, Glina, Grădiştea, Gruiu, Jilava, Moara Vlăsiei, Mogoşoaia, Nuci, Periş, Petrăchioaia, Snagov, Ştefăneşti de Jos, Tunari, Vidra).
În 17 septembrie, ADTPBI a semnat cu operatorul bucureştean de transport STB SA (fostă RATB) contractul de delegare a serviciului public de transport local de călători. Începând din ianuarie 2019, urmează a fi semnate contracte de delegare a serviciilor de transport şi cu operatorii interni ai primăriilor Voluntari, Chitila şi Buftea.
Pe de altă parte, ADTPBI a început procedura competitivă de atribuire a traseelor către operatorii regionali privaţi, prin semnarea de contracte de delegare pentru unele trasee regionale. Până la finalizarea procedurii, operatorii privaţi din regiune ale căror licenţe de traseu expirau la 31 decembrie 2018 pot solicita Autorităţii Rutiere Române (ARR) prelungirea acestora, urmând procedura publicată deja pe site-ul ARR.
Liniile preorăşeneşti au indicative noi
Astfel, din 1 ianuarie, liniile preorăşeneşti au indicative noi, de linii regionale, adică este adăugată litera "R" înaintea numărului de linie şi sunt atribuite numere noi. STB SA va opera 27 de rute regionale, cu şase linii în plus faţă de cele 21 actuale, iar parcul auto va creşte, de la 49 de autobuze în prezent, la 112.
De la 1 ianuarie, liniile regionale au următoarele indicative şi trasee: R413 Bucur Obor - Afumaţi - Şindriliţa, R419 CFR Progresul -Bumbăcăria Jilava, R421 Ghencea - Cornetu, R422 Ghencea - Domneşti - Dârvari, R423 Ghencea - Ţegheş, R424 Ghencea - Clinceni, R425 Ghencea - Ordoreanu, R426 Ghencea - Pruni, R428 Depoul Alexandria - Măgurele - Alunişu - Jilava, R432 Păcii (Valea Cascadelor) - Zurbaua, R434 Lujerului - Chiajna, R436 Cartier Damaroaia - oraş Buftea, R439 Piaţa Sudului - Popeşti-Leordeni (Danubiana), R440 Piaţa Sudului - Romprim - Leordeni, R441 Piaţa Presei Libere - Ostratu (Corbeanca), R442 Piaţa Presei Libere - Otopeni, R443 Piaţa Presei Libere - Periş, R446 Piaţa Presei Libere - Siliştea Snagovului - Gruiu, R452 Republica - Islaz, R454 Republica - Pantelimon (Fermă), R455 Republica - Dobroieşti, R458 Republica - Brăneşti (str. Crăiţei), R464 Dep. Alexandria - Vârteju (Bulgarului), R465 C.F.R. Progresul - 1 Decembrie, R474 Cartier Dămăroaia - Mogoşoaia, R475 Piaţa Sudului - Berceni, R476 Piaţa Clăbucet - Pasaj CFR Chitila.
Trasee și linii noi în București
Totodată, în Bucureşti, STB SA introduce linii noi şi modifică trasee, după cum urmează: 97 Străuleşti - Piaţa Sf. Voievozi Bucureştii Noi, Cal. Griviţei, Str. Gh. Polizu şi Str. Occidentului, 196 Gara Basarab - Piaţa ChirigiuGara Basarab, bd. Dinicu Golescu, str. Witting, Cal. Plevnei, str. Ştirbei Vodă, bd. Eroilor, str.Bagdasar, şos. Panduri, bd. Tudor Vladimirescu, Piaţa Chirigiu, cu întoarcere pe str. Odoarei, str. Năsăud, şos. Progresului, cal. Rahovei, bd. Tudor Vladimirescu, şos. Panduri, str. Prof. Dr. Rainer, bd. Eroilor, str. Ştirbei Vodă, cal. Plevnei, str. Mircea Vulcănescu, str. Baldovin Pȃrcălabul, str. Gării de Nord, Piaţa Gării de Nord, bd. Dinicu Golescu, Gara Basarab, 205 Străuleşti - Gara de Nord Sos. Gh.Ionescu Siseşti, Bd. Ion Ionescu de la Brad, Şos. Bucureşti – Ploieşti, Şos. Kiseleff, Str. Alex. Constantinescu, Bd. Ion Mihalache, Str. Buzeşti, Str. Polizu, Gara De Nord, 304 PIiaţa Presei - Străuleşti Bd. Expoziţiei, Şos. Bucureşti – Ploieşti Şos. Odăi, Şos. Bucureşti-Târgovişte, Străuleşti, 361 Piaţa Unirii - Complex Comercial Băneasa Piaţa Unirii, bd. I.C. Brătianu, bd. Nicolae Bălcescu, bd. Gheorghe Magheru, bd. Lascăr Catargiu, bd. Aviatorilor (şos. Kiseleff), bd. Constantin Prezan, şos. Kiseleff, şos. Bucureşti- Ploieşti, DN 1, Complex Comercial Băneasa, 782 Complex Comercial Băneasa - Aeroportul Henri Coandă Complex Comercial Băneasa, Şos. Bucureşti - Ploieşti, DN1, Aeroport Henri Coandă.
Liniile 696 şi 697 se desfiinţează.
sursa: news.ro