Locuri de muncă 2018: peste 16 mii de joburi sunt vacante la nivel naţional, potrivit ANOFM
16.350 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional, anunţă Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, ANOFM.
De Redactia Observator la 29.12.2017, 07:3316.350 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional, anunţă Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, ANOFM. Cele mai multe joburi sunt disponibile în Bucureşti, Prahova, Arad şi Timiş.
Dintre cele 16.350 de locuri de muncă vacante, 3.259 sunt în Bucureşti. În judeţul Prahova sunt disponibile 1.481 de joburi, în Arad sunt 1.355, iar în Timiş sunt 1.091.
În judeţul Sibiu sunt disponibile 924 de locuri de muncă, la Cluj - 763, la Iaşi - 576, la Dolj - 551, la Bihor - 499, la Ilfov - 428, la Harghita - 388, la Vâlcea - 367, la Mureş - 350, la Constanţa - 329, la Neamţ - 311, la Braşov - 294, la Hunedoara - 292, la Gorj - 289, la Teleorman - 274, la Argeş - 222, la Brăila - 189, la Olt - 187, la Maramureş - 178, la Tulcea - 154, la Dâmboviţa - 131, la Alba - 119, la Sălaj - 118, la Galaţi - 114, la Vrancea - 112, la Vaslui - 108, iar la Bistriţa-Năsăud - 107.
Sub 100 de joburi vacante sunt în judeţele Călăraşi - 99, Ialomiţa - 98, Mehedinţi - 91, Satu Mare - 77, Buzău - 77, Giurgiu - 77, Covasna - 67, Botoşani - 66, Suceava - 61, Caraş-Severin - 44, Bacău - 33.
La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt disponibile pentru: agent de securitate (1.043), lucrător comercial (929), vânzator (836), muncitor necalificat în industria confecţiilor (835), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (752), manipulant mărfuri (544), montator subansamble (465), ucenic (462), şofer autocamion/ maşină de tonaj mecanic (449), confecţioner-asamblor articole din textile (421).
Sursa: News.ro