Londra introduce o taxă pentru cele mai vechi şi cele mai poluante autovechicule
Londra va introduce, luni, o taxă pentru cele mai vechi și mai poluante autovehicule, în încercarea de a îmbunătăți calitatea aerului în capitala Marii Britanii
De Redactia Observator la 23.10.2017, 09:28- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Londra va introduce, luni, o taxă pentru cele mai vechi și mai poluante autovehicule, în încercarea de a îmbunătăți calitatea aerului în capitala Marii Britanii, a declarat primarul Londrei, Sadiq Khan, informează Reuters, citat de Agerpres
Denumită T-charge, taxa zilnică de 10 lire sterline se va aplica tuturor vehiculelor cu motor pe benzină și motorină înmatriculate înainte de 2006 și care nu îndeplinesc normele ''Euro 4''.
Noua taxă se va aplica în zilele de lucru, în același interval orar (7 a.m. — 6 p.m.) ca și actuala taxă de 11,5 lire sterline destinată combaterii congestionării traficului în zona centrală, astfel că este posibil ca unii proprietari de autovehicule să plătească zilnic 21,50 lire sterline pentru a trece prin centrul Londrei.
"În calitate de primar, sunt hotărât să iau măsuri urgente pentru a ajuta la curățarea aerului Londrei. Criza de sănătate cu care se confruntă Londra, cu sute de decese premature provocate de poluarea aerului, trebuie rezolvată", a declarat Sadiq Khan, într-un comunicat de presă.
Introducerea acestei taxe vine după ce Curtea Supremă din Marea Britanie a decis că măsurile adoptate de Guvernul de la Londra pentru a combate poluarea aerului nu respectă regulile Uniunii Europene cu privire la limitele de dioxid de azot.
Noua măsură face parte dintr-un program de 875 milioane de lire sterline demarat de primarul Sadiq Khan pentru a combate poluarea aerului în Londra prin introducerea unei zone de emisii foarte reduse (Ultra Low Emission Zone ULEZ) în 2019.
Potrivit unui studiu realizat în 2015 de cercetătorii de la King's College London, aproape 9.500 de locuitori ai Londrei mor prematur în fiecare an ca urmare a expunerii pe termen lung la poluarea aerului.
Sursă: Agerpres