Antena LIVE

Curs valutar

Lovitură GREA pentru fumători! De la ce dată vor fi INTERZISE ţigările cu arome şi cele mentolate!

Camera Deputaţilor a adoptat marţi proiectul de lege al Guvernului care prevede interzicerea ţigărilor care au capsule aromate în filtru şi interzicerea comercializării ţigărilor mentolate începând cu anul 2019.

De la 18.10.2016, 16:18
WhatsApp

Camera Deputaţilor a adoptat marţi proiectul de lege al Guvernului care prevede interzicerea ţigărilor care au capsule aromate în filtru şi interzicerea comercializării ţigărilor mentolate începând cu anul 2019.

''În momentul în care va intra în vigoare legea, adică la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, vor trebui să dispară de pe piaţă produsele cu tutun aromate, mai specific ţigările care în momentul de faţă au capsule aromate în filtru. Cu data intrării în vigoare a legii producătorii trebuie să fabrice pachetele de ţigări conform noilor reguli'', a declarat Magdalena Ciobanu, expert în Ministerul Sănătăţii, la finalul şedinţei Comisiei juridice în care a fost dezbătut proiectul de lege al Guvernului.

Ciobanu a afirmat că ţigările mentolate vor mai putea fi comercializate până în anul 2019.

''Noul pachet de ţigări va avea o imagine grafică pe 65% din suprafaţa pachetului. Aceste imagini voi fi pe ambele feţe pentru ca nu fi posibil să ascunzi imaginea în raftul de prezentare a produselor din tutun. Aceste imagini vor trebui schimbate la fiecare 1 ianuarie de acum încolo în aşa fel încât oamenii să nu se mai obişnuiască cu imagiile şi să fie surprinşi de alte imagini'', a mai spus expertul din Ministerul Sănătăţii pentru controlul tutunului.

Potrivit acesteia, pachetele inscripţionate conform vechilor reguli pot fi comercializate până la 20 mai 2017.

Proiectul de lege adoptat marţi are ca obiect de reglementare stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe, urmărindu-se transpunerea integrală în legislaţia internă a Directivei 2014/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce priveşte fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de abrogare a Directivei 2001/37/CE şi a Directivei delegate 2014/109/UE a Comisiei din 10 octombrie 2014 de modificare a anexei II la Directiva 2014/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului, prin stabilirea galeriei de avertismente ilustrate care trebuie utilizate pe produsele din tutun.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social tigari fumatori proiect de lege comercializare
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024