Mama criminalului Ioan Beşa stă cu jandarmii în curte de frica celuilalt fiu al său, care a jurat că o omoară
Melania Beşa, mama criminalului Ioan Beşa, tânărul care l-a ucis în gara din Suceava pe poliţistul Sorin Vezeteu cu 40 de lovituri de cuţit, stă cu jandarmii în curte de frica celuilalt fiu al său, Alexandru Beşa, care i-a jurat că o omoară.
De Cristian Ionescu la 09.09.2019, 13:36Melania Beşa, mama criminalului Ioan Beşa, tânărul care l-a ucis în gara din Suceava pe poliţistul Sorin Vezeteu cu 40 de lovituri de cuţit, stă cu jandarmii în curte de frica celuilalt fiu al său, Alexandru Beşa, care i-a jurat că o omoară.
Alexandru Beşa a fost eliberat din penitenciar pe 3 septembrie, iar de atunci femeia stă într-o teroare permanentă, de frica fiului său.
Mama criminalului Ioan Beşa este păzită de jandarmi
Măsuri de securitate sporite au fost asigurate mamei criminalului Ioan Beşa, după ce al doilea fiu al său, Alexandru Beşa, i-a jurat că o omoară imediat ce este eliberat din penitenciar. Alexandru Beşa a fost eliberat sub control judiciar pe 3 septembrie, iar de atunci femeia stă într-o teroare permanentă şi păzită de un echipaj de jandarmi în propria curte.
Alexandru Beşa, în vârstă de 26 de ani, din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, a fost eliberat marţi, 3 septembrie, din Penitenciarul Gherla, unde a executat o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni de închisoare, pentru fapte cu violenţă, legată tot de mama sa, însă a fost aşteptat de poliţiştii suceveni chiar la poarta penitenciarului, informează monitorulsv.ro.
Ioan Beşa, fiul femeii, a fost găsit mort în celulă, spânzurat, la scurt timp după ce l-a ucis pe poliţistul Sorin Vezeteu, în gară, cu 40 de lovituri de cuţit.