Maniera BIZARĂ în care a fost înhumat Tutankhamon
Faraonul Tutankhamon, cea mai faimoasă mumie din lume, a fost îngropat într-o manieră total bizară
De Redactia Observator la 30.12.2014, 15:35- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Faraonul Tutankhamon, cea mai faimoasă mumie din lume, a fost îngropat într-o manieră total bizară
Mai precis, faraonul a fost îngropat fără inimă, cu penisul în erecție și acoperit cu uleiuri negre.
Conform unui studiu recent, faraonul a fost îngropat având penisul ridicat la un unghi de 90 de grade cu scopul de a înăbuşi o revoluţie religioasă iniţiată de tatăl său.
Prof. Salima Ikram de la Universitatea Americană din Cairo a argumentat că procesul neobişnuit de îngropare a lui Tutankhamon a fost o încercare de a-l face să semene cu Osiris, zeul vieţii de apoi, cu scopul de a contracara încercările regelui Akhenaton de a trece la o religie monoteistă. Ca urmare, după moartea tânărului faraon, preoţii au ales să îl îngroape cu penisul în erecţie pentru a-l face să-i semene cât mai mult lui Osiris. Această parte a corpului, aflată în poziţie verticală, a fost ruptă atunci când a fost descoperit mormântul, unii speculând chiar că ea a fost furată.
„În această poziţie, penisul îl evocă pe Osiris în cel mai înalt moment al lui de regenerare. Din câte ştiu eu, nicio altă mumie nu a fost descoperită astfel”, a declarat autorul studiului.
Pe lângă poziţia organului genital, se pare că mumia lui Tutankhamon a prezentat şi alte trăsături neobişnuite. Mai întâi, corpul şi sarcofagul lui erau acoperite cu un strat gros de răşini şi uleiuri, tocmai pentru a-l face pe faraon să se asemene şi mai mult cu Osiris, a cărui culoare era negrul, potrivit Independent.
Tutankhamon a fost îngropat și fără inimă. Prof. Ikram argumentează că ar putea fi vorba de o aluzie la moartea lui Osiris, căci atunci când el era om, fratele lui, Seth, l-a tăiat bucăţi şi i-a îngropat capul.
„Tutankhamon este prezentat ca un Osiris cu drepturi depline. Această reprezentare este unică în Valea Regilor. Alte morminte îi arată pe regi îmbrăţişaţi de Osiris sau oferiţi lui”, a mai explicat Ikram.