Mărturia ŞOCANTĂ a unui medic de la Ambulanță: "Chiar dacă ar fi supraviețuit, Prodan ar fi fost o legumă!"
“La 5-6 minute de la infarct, dacă scapi, rămâi oricum cu sechele. Singura şansă e să fie echipajul acolo când se întâmplă", a declarat un medic de la Ambulanţă.
De Redactia Observator la 17.11.2016, 21:24“La 5-6 minute de la infarct, dacă scapi, rămâi oricum cu sechele. Singura şansă e să fie echipajul acolo când se întâmplă", a declarat un medic de la Ambulanţă pentru gsp.ro.
Prima ambulanţă a ajuns acasă la Didi Prodan la 14 minute de la apelul soţiei. Nu avea medic, ci doar un asistent medical. Opt minute mai târziu, a ajuns şi cea de-a doua ambulanţă, cu medic, doctoriţa Diana Iordache, "una dintre cele mai bune din Serviciul de Ambulanţă", cum o caracterizează un coleg.
Sub protecţia anonimatului, un medic de la Ambulanţă a descris cum se procedează în astfel de situaţii:
"Prima dată se face resuscitarea bazală, adică respiraţia gură la gură sau cu o mască specială şi compresie toracică. Apoi urmează resuscitarea avansată. Prima ambulanţă a ajuns repede, dar, e un lucru ştiut, după 5-6 minute, din lipsă de oxigen, neuronii încep să moară.
La 14 minute, din experienţă vă spun, e clar că şi dacă era salvat, ar fi fost o legumă. Ambele ambulanţe aveau defibrilatoare, dar Prodan nu avea fibrilaţie ventriculară, ci era în asistolă, adică inima i s-a oprit de tot. În aceste cazuri, nu se foloseşte defibrilatorul".