Un bărbat din Constanţa a intrat cu maşina în mall, ca să nu-şi ude televizorul abia cumpărat
Stupefacţie generală într-un mall din Constanţa, după ce un bărbat a intrat cu autoturismul în City Park Mall.
De Cristian Ionescu la 07.10.2019, 13:58Stupefacţie generală într-un mall din Constanţa, după ce un bărbat a intrat cu autoturismul în City Park Mall.
Pentru că afară ploua cu găleata, constănţeanul probabil s-a gândit că nu vrea să rişte integritatea televizorului său scump, aşa ca a intrat cu maşina prin uşile automate, până în dreptul scărilor de interior.
Un constănţean a intrat cu maşina în mall, ca să nu-şi ude televizorul
Clienţii mall-ului au privit uluiţi toată scena, în timp ce bărbatul se chinuia să urce noua achiziţie în portbagajul unei Dacia Solenza, trasă cu spatele, prin uşile automate, până în dreptul scărilor.
Afară ploua cu găleata, aşa că fericitul proprietar al unui nou şi scump televizor a luat o decizie care părea singura acceptabilă în acel moment. Cel puţin, pentru el.