Primele precizări ale specialiștilor din Iași despre starea femeii suspectate de coronavirus Wuhan
Profesoara suspectată de infecție cu coronavirusul Wuhan, transferată de la Suceava la Iași, nu este într-o stare "deosebit de gravă", a anunțat managerul spitalului de Boli Infecţioase "Sfânta Parascheva".
De Daniel Murărescu la 07.02.2020, 23:24Profesoara suspectată de infecție cu coronavirusul Wuhan, transferată de la Suceava la Iași, nu este într-o stare "deosebit de gravă", a anunțat managerul spitalului de Boli Infecţioase "Sfânta Parascheva".
Carmen Dorobăț a precizat că acest caz necesită atenție, iar medicii așteaptă rezultatele analizelor în cursul zilei de sâmbătă, 8 februarie.
"Pacienta abia a fost adusă la noi, prezintă febră şi tuse. Nu are o stare deosebit de gravă, dar cazul necesită atenţia noastră. Probabil că mâine (n.r. sâmbătă) vom avea rezultatele analizelor şi vom şti dacă este sau nu vorba de coronavirus", a declarat Carmen Dorobăţ, managerul spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, potrivit news.ro.
Scăpată cu targa de paramedicii suceveni, chiar lângă ambulanță
Pacienta suspectă de infecția cu coronavirusul Wuhan a fost scăpată cu targa de paramedici, chiar în fața ambulanței ce urma să o transporte la Clinica de Boli Infecţioase "Sfânta Parascheva" din Iaşi.
Ulterior, ISU Suceava a transmis faptul că femeia nu a avut de suferit după incident, iar izoleta de protecție a rămas intactă. De altfel, susțin oficialii ISU, aceasta nici nu a atins pământul.
Reamintim faptul că profesoara româncă sosită de curând din China a dat alarma de posibilă îmbolnăvire cu coronavirus la Suceava.
Femeia a plecat de pe 30 ianuarie din Kunming, China, şi a ajuns pe 1 februarie la Suceava, iar în ziua următoare a început să se simtă rău şi să acuze simptome specifice îmbolnăvirii cu coronavirus Wuhan.