Angela Merkel PROMITE SPRIJIN pentru combaterea ŞOMAJULUI în Franţa!
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, l-a felicitat luni pe Emmanuel Macron pentru victoria ”spectaculoasă” înregistrată în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în faţa lui Marine Le Pen, promiţând că-l va ajuta să combată şomajul din Franţa, transmite Reuters, citat de News.ro
De Redactia Observator la 08.05.2017, 15:53- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, l-a felicitat luni pe Emmanuel Macron pentru victoria ”spectaculoasă” înregistrată în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în faţa lui Marine Le Pen, promiţând că-l va ajuta să combată şomajul din Franţa, transmite Reuters, citat de News.ro
”El poartă speranţa a milioane de francezi şi a multor oameni din Germania, precum şi a întregii Europe”, a declarat cancelarul german într-o conferinţă de presă organizată luni la Berlin.
De asemenea, aceasta a transmis că va colabora alături de preşedintele-ales pentru a promova stabilitatea europeană.
”El a dus la capăt o campanie proeuropeană curajoasă, reprezentativă pentru deschiderea către lume şi angajată în mod decisiv într-o economie socială de piaţă”, a completat Merkel.
Potrivit cancelarului, cooperarea franco-germană este o piatră de temelie a politicii externe de la Berlin.
Însă, Merkel a explicat că ţara sa nu trebuie să-şi schimbe direcţia economică drept răspuns faţă de victoria înregistrată de Macron.
Guvernul german şi-a anunţat din campanie electorală susţinerea pentru Emmanuel Macron, care sprijină rolul jucat de Franţa în Uniunea Europeană.
De asemenea, liderul de centru-stânga ar urma să efectueze prima sa vizită în calitate de preşedinte al Franţei la Berlin, unde se va întâlni şi va purta discuţii cu Angela Merkel.
Această vizită ar urma să aibă loc la scurt timp de la învestirea sa la palatul Elysee, iar Francois Hollande a permis chiar în după-amiaza învestirii în Germania.
Sursă: News.ro