Mesaj sfâșietor după 30 de ani de la moartea lui Radu, unul dintre eroii uciși la Sala Dalles: "Și nu, nu îți mulțumesc pentru că ai murit!"
Au trecut 30 de ani de la Revoluție, iar rănile încă nu s-au vindecat. Și nici nu se vor vindeca vreodată. Pentru Radu, primele clipe de libertate au fost și ultimele de viață. Iar pentru iubita lui, acele zile de decembrie vor rămâne mereu o amintire dureroasă.
De Daniel Murărescu la 22.12.2019, 09:54
Au trecut 30 de ani de la Revoluție, iar rănile încă nu s-au vindecat. Și nici nu se vor vindeca vreodată. Pentru Radu, primele clipe de libertate au fost și ultimele de viață. Iar pentru iubita lui, acele zile de decembrie vor rămâne mereu o amintire dureroasă.
Pentru mulți români Revoluția parcă a fost ieri. Pe 21 decembrie 1989, revolta se extindea de la Timișoara de la București. Chiar în fața cuplului Ceaușescu, românii strigau, sfidător, ”libertate!”
Ruxandra, Violeta, Florin, Vinerian, Mihai, Cristi şi Radu sunt şapte tineri care nu s-au cunoscut niciodată, dar care au murit împreună, în faţa Sălii Dalles din Bucureşti. A fost momentul în care românii au aflat că Armata nu este cu ei.
S-a întâmplat pe 21 decembrie 1989, după ce un TAB a intrat în plin în oamenii care se adunaseră în Piața Universității din București.
Gabriela Dimofte, iubita lui Radu, unul dintre eroii căzuți la Universitate, a povestit într-o postare pe Facebook acele clipele cumplite trăite după moartea tânărului.
Draga Radu,
Azi se implinesc 30 de ani de cand ai fost strivit de un tanc-amfibie , la ora 17.00, in fata salii Dales din Bucuresti...
Ai fost prima mea iubire...din aceea pura cum obisnuiau sa practice generatiile demodate.
Imi amintesc cum am aflat ca nu mai esti..
Am coborat sa cumpar paine si am zarit un steag negru arborat la scara blocului tau. Mi s-a spus ca a murit un tanar care locuia acolo.
In clipa aceea mi s-au inmuiat genunchii ... In cateva minute prietenii comuni mi-au confirmat banuielile sumbre.
Am dus painea acasa iar apoi am pornit de nebuna pe strazi pentru ca trebuia sa ma misc perpetu ca sa nu ma prabusesc...
Dupa cateva zile, cand ai fost adus acasa, am venit sa te vad. Ti-am luat si flori, ca sa fiu in rand cu lumea..
Nu prea mai semanai cu tine, baiatul frumos si mandru pe care il stiam. Erai cosmetizat atat cat s-a putut, pentru ca fusesesi mutilat de impact.
Acela a fost momentul cand am constientizat pentru prima data cum e sa pierzi pe cineva definitiv, iremediabil....si tot atunci a avut loc in consecinta o schimbare majora in felul meu de a fi.
Din acel moment am constientizat cat de important este se verbalizam ceea ce simtim ...la timpul potrivit.
Lucrurile s-au schimbat pe aici de cand nu mai stii tu...
Avem partide politice, am dezvoltat depresii noi, am dezvoltat dependente noi, cum ar fi uite astea cu mediul online (chiar, imi e greu sa mi te imaginez cu telefonul pe toaleta), avem sunca de praga si portocale la discretie, avem filme de actiune, flime de groaza, filme porno.....
S-a dat liber la plecatul din tara....
M-am schimbat si eu. Cum altfel? Am invatat sa mint, sa injur, sa urasc....
Sunt cu nervii la pamant, stereotipata si in general pierduta...
Si nu, nu iti multumesc pentru ca ai murit! Mai bine traiai si ma invitai la o plimbare prin parc, fata telefon mobi...
Mai bine faceai copii..Ai fi fost un tata minunat. Stiu asta.
Mai bine stateai naibii linistit ca sa iti pot da un telefon si sa iti aud vocea!
Mai bine ne lasai fara portocale si sunca de praga. M-am saturat de ele, acum ca le am!
As vrea in schimb sa fiu fericita!
Din acest punct de vedere e prea tarziu....
Ai grija de tine! Craciun in liniste.
