Antena LIVE

Curs valutar

Ministrul Sănătăţii despre protestul medicilor de familie: "consider neprofesionistă decizia de a folosi boala şi suferinţa în negocieri"

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, apreciază ca "neprofesionistă" decizia medicilor de familie de a folosi boala şi suferinţa pacienţilor în negocieri.

De la 03.01.2018, 13:52
WhatsApp
Florian Bodog critică protestul medicilor de familie Hepta

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, apreciază ca "neprofesionistă" decizia medicilor de familie de a folosi boala şi suferinţa pacienţilor în negocieri şi afirmă că s-au luat măsuri pentru debirocratizarea sistemului şi pentru finanţarea suplimentară.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS), conform datelor furnizate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, la nivel naţional, peste 60% din medicii de familie au semnat actul adiţional de prelungire a contractului cu casele de asigurări de sănătate, în baza căruia se acordă servicii medicale în sistemul public de asigurări de sănătate.

În Bucureşti, numărul medicilor de familie care au semnat actele adiţionale de prelungire a contractelor cu CASMB este de peste 90%.

"Le cer scuze pacienţilor şi consider total neprofesionistă decizia medicilor de familie de a folosi boala şi suferinţa acestor oameni în negocieri care, de fapt, au pornit de la discuţii constructive despre debirocratizarea actului medical, în beneficiul pacienţilor şi a cadrelor medicale, după care s-a ajuns la revendicări de ordin financiar. Mă bucur, totuşi, că o mare parte dintre medicii de familie au înţeles dorinta noastra de a găsi soluţii şi măsuri pentru rezolvarea acestui blocaj. În această perioadă pacienţii pot beneficia de servicii medicale în cadrul cabinetelor medicale care au semnat contracte cu casele de asigurări de sănătate, în cadrul centrelor de permanenţă şi în cel al serviciilor de urgenţă", a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, citat în comnicatul de presă.

Potrivit documentului, au fost identificate o serie de măsuri menite să ducă la debirocratizarea actului medical şi au şi fost rezolvate.

Potrivit MS, reprezentanţii medicilor de familie  au fost informaţi despre faptul că se lucrează la un proiect de Ordonanţă ce urmează să fie înaintat Guvernului spre adoptare în luna ianuarie a anului 2018, iar ministrul Sănătăţii a solicitat conducerii CNAS ca propunerile de modificări legislative necesare procesului de debirocratizare care urmează să fie introduse în Ordonanţa de Urgenţă sa fie prezentate pana la data de 10 ianuarie 2018.

Potrivit MS, pentru 2018 s-a prevăzut ca bugetul pentru medicina de familie să se suplimenteze cu 278 milioane de lei (17%). Mai mulţi bani va primi şi prsonalul medical care lucrează în regim de gardă, în centrele de permanenţă.

Astfel, în 2018, medicii de familie care lucrează în centrele de permanenţă vor beneficia de o creştere a  tarifului orar de la 12,8 lei/oră, cât  este  în  prezent, la 40 lei/oră. 

Sursa: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

florian bodog
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024