GER CUMPLIT la Miercurea Ciuc, unde s-au înregistrat minus 27 de grade Celsius! Este cea mai scăzută temperatură din ţară
Mercurul termometrelor a coborât în noaptea de joi spre vineri până la minus 27 de grade Celsius, la Miercurea Ciuc, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură înregistrată la nivel naţional.
De Redactia Observator la 27.01.2017, 09:42Mercurul termometrelor a coborât în noaptea de joi spre vineri până la minus 27 de grade Celsius, la Miercurea Ciuc, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură înregistrată la nivel naţional.
Potrivit meteorologul Cristian Grecu, de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu, la Miercurea Ciuc au fost minus 27 de grade Celsius, la Joseni s-au înregistrat minus 26 de grade Celsius, iar la Topliţa termometrele au arătat minus 23 grade, transmite Agerpres.
Potrivit site-ului Administraţiei Naţionale de Meteorologie, acestea sunt cele mai scăzute valori înregistrate la nivel naţional. Este pentru a doua zi consecutiv când la Miercurea Ciuc se înregistrează cele mai coborâte temperaturi din ţară.
În Harghita, valori mai ridicate s-au înregistrat la staţia de munte Bucin, unde au fost minus 16 grade Celsius şi la Odorheiu Secuiesc, unde s-au consemnat minus 17 grade Celsius.
- NOI ALERTE METEO! Ceaţă densă, cu depuneri de chiciură şi POLEI, în următoarele ore. Ce zone sunt afectate
- ATENŢIE, șoferi! Vizibilitate redusă pe A1, A3 şi mai multe drumuri naţionale. Cum se circulă, la această...
- Frig de crapă pietrele, la minus 23 grade Celsius! Vezi unde se înregistrează cea mai scăzută temperatură din...
Datele statistice arată că minima acestei zile, la Miercurea Ciuc, a fost în anul 2006, când mercurul termometrelor a coborât până la minus 33 de grade Celsius.
Minima absolută a lunii ianuarie, în Harghita, a fost consemnată în anul 1985, tot la Miercurea Ciuc, când s-au înregistrat minus 38,4 grade Celsius.
Prognozele arată că masa de aer rece va persista, în noaptea de vineri spre sâmbătă urmând să se înregistreze valori scăzute, după care se va încălzi treptat. Încălzirea va fi mai lentă în depresiuni, unde se va înregistra ceaţă şi temperaturile vor fi în continuare scăzute.