Mitsubishi scade cu 15% la Bursă, după anunțul privind falsificarea emisiilor
Acțiunile producătorului nipon de autovehicule Mitsubishi Motors au scăzut cu peste 15% la Bursa din Tokyo, după ce a anunțat o conferință de presă pe tema unor presupuse nereguli la testele privind emisiile poluante, relatează agenția EFE.
De Redactia Observator la 20.04.2016, 12:50- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Acțiunile producătorului nipon de autovehicule Mitsubishi Motors au scăzut cu peste 15% la Bursa din Tokyo, după ce a anunțat o conferință de presă pe tema unor presupuse nereguli la testele privind emisiile poluante, relatează Agerpres.
Mitsubishi Motors a încheiat ședința cu o scădere de 15,16%, după ce înainte de finalizarea sesiunii de tranzacționare acțiunile înregistraseră o scădere de 17%, cea mai mare depreciere înregistrată într-o zi, începând din iulie 2004.
Prăbușirea titlurilor producătorului nipon a început cu circa 20 de minute înainte de închiderea sesiunii, când compania a anunțat o conferință de presă pentru a explica "neregulile din testul de emisii"'.
Președintele Mitsubishi Motors, Tetsuro Aikawa, va susține o conferință de presă la sediul din Tokyo al Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Turismului.
Mitsubishi Motors nu a furnizat deocamdată prea multe detalii despre această conferință, ceea ce a dat naștere unor temeri privind o posibilă legătură cu scandalul emisiilor trucate care a afectat producătorul german Volkswagen.
În octombrie anul trecut, Guvernul Japoniei a anunțat că niciunul dintre principalii producători niponi de autovehicule nu a manipulat softul de control al emisiilor poluante.