Antena LIVE

Curs valutar

Declaraţii cruciale despre statutul poliţiştilor! Ce urmează să se întâmple din octombrie. MODIFICĂRI IMPORTANTE

Carmen Dan a făcut, în această dimineaţă, noi declaraţii despre statutul poliţistului.

De la 22.09.2017, 23:49
WhatsApp
Galerie (2)

În urma discuţiilor avute cu sindicaliştii din Poliţie, ministrul de Interne Carmen Dan a anunțat, în această dimineaţă, că vor fi făcute modificări importante în statului polițistului.

„Ne întâlnim din ce în ce mai des cu situații în care autoritatea polițistului este nesocotită și până la urmă autoritatea statului și a legii este nesocotită și atunci ne-am îndreptat atenția către trei direcții. Un pachet legislativ care să sancționeze jignirea / agresarea unui polițist. Un alt pachet reglementează un set de proceduri transparente de acțiune a polițistului. O altă direcție este aceea a creșterii nivelului de pregătire. A fost o discuție bună cu sindicatele. (...) Luăm în discuție și alte măsuri care privesc avantaje financiare, cum ar fi plata chiriei sau asistența medicală.”, a spus Carmen Dan, la sediul MAI, care a anunțat că discuțiile cu sindicatele vor continua.

Tot astăzi, pe pagina de Facebook a ministerului, a fost publicat un mesaj prin care se atrage atenţia că urmează înăsprirea pedepselor pentru agresarea polițiștilor aflați în misiuni.

Pe acelaşi subiect

Sindicaliştii din poliţie vor să îi propună ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, ca statutului poliţistului să i se adauge o prevedere ce asigură protecţia imaginii şi a datelor personale ale agenţilor, iar o propunere arată că jurnaliştii pot fotografia poliţistul doar dacă blurează chipul.

„Persoanele particulare pot filma poliţiştii doar dacă aceştia din urmă acţionează în uniformă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe domeniul public; înregistrările pot fi utilizate exclusiv pentru uz personal ori la dispoziţia autorităţilor judiciare (dacă există o anchetă ori se reclamă un abuz). Aceste imagini, înregistrate de către o persoană particulară, nu pot fi utilizate pentru scopuri ilicite, pentru a instiga la represalii împotriva poliţistului, ori pentru a fi difuzate în reţelele de socializare; poliţiştii pot indisponibiliza orice dispozitiv care înregistrează audio ori video, dacă înregistrările ar putea reprezenta un potenţial pericol pentru siguranţa publică ori personală, precum şi a familiei acestora, pentru sediile aflate sub protecţie ori pentru executarea unei misiuni oficiale; utilizarea neautorizată a acestor imagini constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 10.000 lei”, se arată în propunerea Sindicatului.

De asemenea, sindicaliştii vor ca jurnaliştii care filmează sau fotografiază poliţiştii să protejeze identitatea agenţilor, prin blurarea chipului şi a numărului de înmatriculare a maşinii folosite de către aceştia.

„În cazul jurnaliştilor, care se supun dreptului fundamental de a informa opinia publică, aceştia pot face înregistrari audio-video şi le pot utiliza în marja atribuţiilor de serviciu dacă iau măsuri tehnice de a proteja identitatea poliţiştilor cu ocazia difuzării înregistrărilor (se acoperă faţa, se acoperă numărul de identificare, se acoperă indicativul/numărul autospecialelor de politie etc.). Poliţiştii ce exercită misiuni în civil nu pot fi filmaţi decât de către jurnalişti şi în nicio circumstanţă nu pot fi înregistraţi de către persoane particulare. În orice moment, la solicitarea organelor de aplicare a legii, jurnaliştii sunt obligaţi să se legitimeze şi să acrediteze calitatea. Nu se pot înregistra operaţiunile antiteroriste şi supravegherile operative, în nicio circumstanţă şi de către nicio persoană”, mai prevede lista propunerilor celor de la FSNPPC.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024