Antena LIVE

Curs valutar

Munca medicilor rezidenţi este de azi mai uşoară. O aplicaţie le permite să raporteze procedurile efectuate în doar 40 de secunde

Prima aplicaţie de mobil destinată pregătirii medicilor rezidenţilor în medicină de urgenţă, medEasy, a fost lansată, marţi, la spitalul Floreasca, în prezenţa şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, care a subliniat că aceasta este o foaie de parcurs pentru medicii rezidenţi, care le va permite să raporteze procedurile medicale mai uşor şi mai rapid.

De la 25.07.2017, 12:57
WhatsApp

Prima aplicaţie de mobil destinată pregătirii medicilor rezidenţilor în medicină de urgenţă, medEasy, a fost lansată, marţi, la spitalul Floreasca, în prezenţa şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, care a subliniat că aceasta este o foaie de parcurs pentru medicii rezidenţi, care le va permite să raporteze procedurile medicale mai uşor şi mai rapid.

"Noi am vrut să aducem o mai bună calitate şi o mai bună interacţiune între medicul rezident şi cel care îl pregăteşte în domeniul medicinei de urgenţă. Deci, este o aplicaţie care este închisă pentru medicii rezidenţi, nu este deschisă populaţiei. Este o aplicaţie care o să ne ajute foarte mult să creştem calitatea în pregătire.

Iniţial, medicii rezidenţi introduceau pe calculator pentru a urmări procesul lor de pregătire.Qualitance au fost alături de noi când s-a discutat ideea acestei aplicaţii, care să se lege de programul iniţial şi să devină o interfaţă mult mai uşoară pentru rezidenţi şi pentru formatori, folosind telefonul.

Rezidentul poate să introducă ce a făcut, formatorul lui vede ce a trecut, îl validează şi atunci noi ştim timp de cinci ani, cât rezidentul este în pregătire, ce a făcut şi la ce s-a expus", a declarat Raed Arafat la lansarea aplicaţiei mobile de către DSU şi Qualitance, aceasta urmând să fie gratuită.

Pe acelaşi subiect

Aplicaţia poate să fie folosită şi de alte programe de rezidenţiat şi va reprezenta un istoric al intervenţiilor pe care le fac rezidenţii, fiind impuse bareme pentru fiecare procedură.

"Avem formator pentru fiecare grup de rezidenţi şi trebuie să ştim dacă rezidentul este pregătit bine când ajunge la examen final, care este unul greu, rata de trecere nu depăşeşte 70% în primă încercare. Deci, această aplicaţie ne va ajuta să vedem că rezidentul a fost expus în timpul pregătirii sale la manevrele pe care trebuie să le ştie. Există un barem pentru fiecare lucru pe care trebuie să-l ştie. De exemplu, cerem 40-50 de intubaţii, sub anestezie, drenaj toracic - trebuie să fie minim făcute 10. Acestea toate o să figureze ca un istoric, ca o foaie de parcurs a rezidentului pentru cel care-l examinează sau care-i validează stagiile făcute", a explicat Arafat.

El a subliniat că aplicaţia este uşor de folosit şi de către medicul rezident, şi de către coordonator, acesta putând să-i transmită medicului rezident anumite mesaje.

"Până acum, ei lucrau, erau ocupaţi, până ajungeau la un calculator să-l deschidă, să intre cu parolă, după care să introducă datele, de multe ori uitau, făceau după două-trei zile, uitau anumite manevre. Acum, nu-l costă decât să ridice telefonul în câteva minute de pauză, să introducă câteva lucruri care durează 1-2 minute, este autentificat în telefonul lui şi aşa îşi păstrează munca lui la zi în faţa instructorului. (...) Un rezident care nu raportează deloc e una din două: fie că nu raportează dar face, dar trebuie văzut de ce nu raportează, sau chiar nu face nimic şi atunci e un semn de alarmă pentru instructor să-l caute pe rezident să vadă de ce nu face ce trebuie făcut într-un anumit interval de timp", a adăugat Arafat, precizând că 340 de medici rezidenţi făceau raportări în forma veche.

Întrebat dacă această aplicaţie este obligatorie, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a spus: "În primă fază o să fie un proiect pilot, o să recomandăm aşa cum am recomandat şi sistemul anterior. (...) Nu există o dispoziţie sau un ordin, dar noi sperăm ca toată lumea să înţeleagă că este în favoarea lor acest lucru. Dacă vedem că sunt unii care nu vor să-l folosească - şi totuşi este necesar să avem datele -, poate că trecem şi la partea de obligativitate. Acum este o recomandare să fie folosită".

Potrivit acestuia, utilizatorii aplicaţiei vor folosi un număr de registru prin care se poate verifica dacă acesta se potriveşte cu cazul raportat, ceea ce nu va permite ca mai mulţi rezidenţi să raporteze aceeaşi procedură.

În prezent, medicii sunt obligaţi să completeze în caietul de rezidenţiat procedurile pe care le fac de-a lungul pregătirii, iar în ultimii ani aceştia introduceau datele într-un program de calculator.

 Aplicaţia mobilă medEasy oferă rapiditate şi optimizează procesul de raportare şi validare a procedurilor obligatorii din programul de rezidenţiat. Aceasta se adresează atât medicilor rezidenţi, cât şi îndrumătorilor din Unităţile de Primiri Urgenţe.

Cu medEasy, procedurile sunt raportate în doar 40 de secunde. Astfel, un medic câştigă în jur de 25 de minute zilnic pentru a acorda îngrijiri pacienţilor.

Aplicaţia le va eficientiza medicilor rezidenţi activitatea internă, ajutându-i să îşi îndeplinească şi să monitorizeze activităţile şi procedurile medicale mai rapid. Este facilitată colaborarea dintre ei şi îndrumătorii lor prin simplificarea mecanismului de verificare şi validare. 

Sursă: Agerpres.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

medici proceduri raportare
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024