Nu am scăpat de cozi în drum spre mare. Taxa de la Feteşti, plătită tot la ghişeu
Taxa pentru punctul de trecere de la Feteşti de pe A2 este plătită în continuare cash, la ghişeu, în 40 la sută din cazuri, formându-se cozi, deşi există posiblitatea plăţii în benzinării sau prin SMS, arată CNADNR
De Redactia Observator la 25.07.2015, 10:44Taxa pentru punctul de trecere de la Feteşti de pe A2 este plătită în continuare cash, la ghişeu, în 40 la sută din cazuri, formându-se cozi, deşi există posiblitatea plăţii în benzinării sau prin SMS, arată CNADNR
Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), din cei 30.345.406 de lei, încasaţi ca taxă pentru punctul de trecere de la Feteşti din 30 aprilie, 12.113.708 lei (39,92%) au fost plătiţi cash, la ghişeu, 13.636.886 de lei (40%), în benzinării, şi doar 4.594.812 lei (15,14%), prin SMS.
CNADNR precizează că, astfel, punctul de trecere cu plată cash este cel mai solicitat şi se formează cozi în anumite perioade.
Compania recomandă conducătorilor auto, care merg spre litoral, să achite tariful de trecere de la staţia de taxare Feteşti prin SMS sau prin plata în benzinării.
"Îi sfătuim pe toţi şoferii să folosească aceste variante deoarece nu vor mai opri pe pod, putând trece pe benzile semnalizate cu mesajul «e-Tarif» cu o viteză de maxim 50 km/h. (...) Menţionăm că, atât pentru plata prin sms cât şi folosind plata în benzinărie, poţi trece rapid pe pod şi poţi plăti chiar şi a doua zi, până la ora 24.00", arată CNADNR într-un comunicat, potrivit Mediafax.
Plata tarifului de trecere pentru podurile peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă se realizează prin intermediul achitării tarifului în benzinării sau prin SMS din 30 aprilie 2015.