O femeie a fost ucisă într-un apartament din Cartierul Titan, din București. Ar fi fost bătută până la moarte
O femeie a fost ucisă într-un apartament din Cartierul Titan, în Sectorul 3 al Capitalei. Din primele informații furnizate de polițiști reiese că victima...
De Redactia Observator la 10.10.2017, 23:49O femeie a fost ucisă într-un apartament din Cartierul Titan, în Sectorul 3 al Capitalei. Din primele informații furnizate de polițiști reiese că victima are în jur de 50 de ani și avea numeroase lovituri pe corp.
Crima a fost sesizată prin sistemul de urgență 112, unde polițiștii au fost anunțați că o femeie a fost gasită decedată, în locuința sa, situată în sectorul 3 al Capitalei.
Potrivit unor surse, femeia ar fi fost omorâtă, cel mai probabil, în bătaie, deoarece ar prezenta mai multe semne de violență la nivelul corpului.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, precizează Poliția Capitalei.