O maşină de poliţie aflată în urmărire s-a izbit de un alt autoturism, la Buhuși
O maşină de poliţie aflată în urmărire, la Buhuși, în Bacău, a fost implicată într-un accident rutier soldat cu trei răniți.
De Ana Maria Ghiarasim la 08.11.2020, 17:20- Maşina de poliţie avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune în vederea opririi unui autoturism în trafic.
- În urma accidentului au rezultat trei victime conștiente, cu traumatisme ușoare.
Impactul s-a produs duminică, în timp ce echipajul de poliție se deplasa cu autospeciala din dotare având în funcțiune semnalele acustice și luminoase în funcțiune în vederea opririi unui autoturism în trafic.
Însă mașina polițiștilor s-a izbit într-un alt autovehicul care a efectuat viraj la stânga în fața lor.
În urma accidentului au rezultat trei victime conștiente, cu traumatisme ușoare, care au fost transportate la Spitalul Buhusi, a anunțat IPJ Bacău.
Acest articol a fost realizat cu informațiile transmise de reporterul Observator Daniel Bertea.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa observator.tv@digitalag.ro.