Antena LIVE

Curs valutar

Pacienţii internaţi la spitalul din Bistriţa sunt puşi să semneze că nu dau mită

Pacienții care se internează în spital, puși să semneze că nu dau mită. Managerul spitalului a luat această decizie şi a redactat un formular special.

De la 01.10.2019, 13:29
WhatsApp
Galerie (2)
Pacienţii internaţi la spitalul din Bistriţa sunt puşi să semneze că nu dau mită Facebook

Pacienții care se internează în spital, puși să semneze că nu dau mită. Managerul spitalului a luat această decizie şi a redactat un formular special.

Gabriel Lazany, managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița a printat luni prima declarație de neoferire a mitei. Totodată, prin semnarea acesteia, pacientul se angajează să sesizeze conducerea unității spitalicești în cazul în care i se cer bani. Aceste formulare tipizate vor fi date fiecărui pacient care se internează în spital.

Mita în unitățile medicale este un drum cu două sensuri. Sunt medici care pretind, dar și pacienți care insistă să bage un plic în buzunarul doctorului. Pentru a stopa acest fenomen, managerul Lazany a venit cu o idee mai aparte. Acesta, împreună cu conducerea, a redactat un formular care să fie dat pacienților spitalului la internare, scrie Bistriţeanul.

În acesta, li se aduc la cunoștință taxele care trebuie plătite, pe baza legii. Iar a doua parte a formularului prezintă o declarație prin care pacientul „promite" să nu ofere mită și să sesizeze conducerea spitalului dacă cineva îi solicită bani în plus.

"Schimbarea începe prin noi! Prin fiecare dintre noi! Ieri, Comitetul Director și Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Bistrița au aprobat formularul de informare/conștientizare a pacienților care urmează a fi primit și completat la internare. Formularul are ca scop informarea/conștientizarea pacienților de plățile legale pe care au obligația de a le achita pe perioada internării și declararea de către aceștia că nu vor oferi plăți suplimentare personalului medical sau altor categorii de angajați din spital, și urmează a fi implementat în cursul lunii Octombrie.", a scris Gabriel Lazany pe pagina sa de Facebook.

Cosmin Stăniloiu
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, pe care prea puțini români o...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Cum vede diaspora anul electoral din Europa și alegerea lui Trump. „Extrema...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își...
Useit
Publicat 22.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
SUA au o nouă armă care ar putea zdrobi armata lui Putin, dar ar fi mai puțin...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024