Pană de curent în Alba. Mii de oameni au rămas fără electricitate din cauza unei furtuni
Peste 2.500 de abonaţi din mai multe comune din Munţii Apuseni au rămas, marţi dimineaţă, fără electricitate în urma unei furtuni puternice care a doborât zeci de brazi, iar unii dintre aceştia au căzut peste liniile de alimentare. O casă din comuna Scărişoara a fost lovită de un trăsnet care a declanşat un incendiu în urma căruia imobilul a ars aproape în întregime.
De Redactia Observator la 25.07.2017, 10:04- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Peste 2.500 de abonaţi din mai multe comune din Munţii Apuseni au rămas, marţi dimineaţă, fără electricitate în urma unei furtuni puternice care a doborât zeci de brazi, iar unii dintre aceştia au căzut peste liniile de alimentare. O casă din comuna Scărişoara a fost lovită de un trăsnet care a declanşat un incendiu în urma căruia imobilul a ars aproape în întregime.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, o furtună puternică a doborât zeci de brazi în zona Munţilor Apuseni, iar unii dintre aceştia au căzut peste liniile de alimentare cu energie electrică afectând 79 de posturi de transformare din zonele Arieşeni, Gârda, Scărişoara, Poiana Vadului, Avram Iancu, Sohodol şi Vidra.
În urma acestor defecţiuni 2.518 de consumatori din aceste zone au rămas, marţi dimineaţa, fără curent electric.
De asemenea, o casă din satul Veseşti, comuna Scărişoara, a fost lovită de un trăsnet care a declanşat un incendiu în urma căruia imobilul a ars aproape în întregime.
Pompierii au ajuns cu dificultate la locul intervenţiei din cauza zonei greu accesibile pentru traficul rutier.
La ora transmiterii acestei ştiri, mai multe echipe de la compania de furnizare a energiei electrice lucrează în Munţii Apuseni pentru remedierea defecţiunilor survenite în reţelele electrice, în timp ce administraţiile locale au mobilizat echipe pentru a înlătura copacii rupţi sau doborâţi de furtună.
Sursă: news.ro