Parcometrele inscripționate greșit din oraşul Onești, au devenit virale pe internet
"Graba strică treaba" este un proverb pe care edilii din Oneşti par să nu îl cunoască. Dornici să facă bani cât mai urgent din taxele de parcare, oficialii au angajat o firmă care să monteze urgent aparate care să contabilizeze timpul de staţionare a maşinilor şi să aplice tarifele aferente.
De Redactia Observator la 04.09.2018, 17:16"Graba strică treaba" este un proverb pe care edilii din Oneşti par să nu îl cunoască. Dornici să facă bani cât mai urgent din taxele de parcare, oficialii au angajat o firmă care să monteze urgent aparate care să contabilizeze timpul de staţionare a maşinilor şi să aplice tarifele aferente. Până aici, totul e în regulă, pentru că astfel de parcometre există în toată lumea. Da, doar că nu nu găsim în toată lumea parcometre cu greşeli de ortografie care să le facă celebre pe Internet.
Valoarea proiectul parcometrelor se ridică la suma de 60.000 de lei. Banii nu au fost încă plătiţi, primăria mai are posibilitatea renunţării la aceste automate.
Furnizorul parcometrelor are obligaţia să remedieze greşelile de ortografie apărute pe aparate, sau va fi penalizată cu 20 la sută din valoarea contractului.
Autorităţile speră că în cel mai scurt timp parcometrele vor fi funcţionale iar locuitorii vor putea plăti doi lei pentru fiecare oră de parcare.