Antena LIVE

Curs valutar

Patron de firme și discotecă în Suceava, hoț în Germania. Un sucevean e acuzat că a detonat patru bancomate, din care a furat 500.000 de euro

Un sucevean, patronul unei discoteci, este acuzat că a detonat patru bancomate, în Germania, din care a furat suma de 500.000 de euro.

De la 04.12.2017, 19:09

Un sucevean, patronul unei discoteci, este acuzat că a detonat în Germania patru bancomate, din care a furat suma de 500.000 de euro.

Potrivit vremeanoua.ro, Radu Luchian, patronul discotecii din Măneuți, a fost arestat în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile germane. El este acuzat de furt din bancomate și de autoturisme. Luchian este cercetat pentru că ar fi detonat patru bancomate pe teritoriul Germaniei, reușind să fure din interiorul lor suma totală de 500.000 de euro.

Radu Luchian a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava care a dispus reținerea pe o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentat în fața Curții de Apel Suceava. 

În vara anului 2015, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, împreună cu procurorii nemți și mai mulți polițiști suceveni, au făcut șase percheziții la locuințele și societățile inculpaților Radu Luchian, de 42 de ani, din Frătăuții Vechi și Remus Buzic, de 38 de ani, din municipiul Rădăuți. Cei doi indivizi erau atunci arestați în Germania fiind acuzați că în perioada aprilie – septembrie 2014 au spart patru bancomate din orașele Volkingen și Scarkrucken, pe care în prealabil le-au aruncat în aer după ce introduceau în interiorul lor gaz inflamabil.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate un BMW, un Mercedes, un cap de tir marca Mercedes și un utilaj pentru construcții, valoare lor ridicându-se la suma de aproximativ 150.000 de euro. 

Locuința și societățile lui Luchian au fost percheziționate și de procurorii belgieni într-un dosar privind furturi de utilaje de un milion de euro.

La începutul lunii decembrie 2013, polițiștii suceveni, coordonați de procurorii DIICOT dar și de un procuror belgian și trei polițiști de la poliția din Bruges – Belgia fiind în căutarea unor utilaje furate cu mai mulți ani în urmă și aduse în România, valoarea acestora fiind de un milion de euro.

Procurorul belgian a venit în România cu o listă de 12 utilaje pentru care existau suspiciuni că ar putea fi găsite în zona Sucevei. Dintre acestea, în urma perchezițiilor s-au găsit cinci buldoexcavatoare și utilaje de mari dimensiuni, câte unul în Rădăuți, Hârlău (județul Iași), Botoșani, Suceava și Volovăț. În afară de acestea au fost găsite la Volovăț și Frătăuți și 19 utilaje mai mici care s-au dovedit de asemenea a fi fost furate, după verificarea făcută în baza de date europeană.

Dosarul în care au avut loc perchezițiile a fost întocmit în Belgia, pentru furt calificat și trafic cu utilaje de mare tonaj care nu necesită înmatriculare auto, iar potrivit anchetatorilor belgieni, cei patru suceveni au furat utilajele, le-au adus în România unde au falsificat seriile de șasiu, după care au făcut vânzări succesive între membrii grupării, o parte din utilaje fiind vândute cu 50.000 – 60.000 de euro, iar restul închiriate.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

germania
Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Țara care renunță la clasa pregătitoare. Copiii vor începe şcoala cu un an...
Fanatik.ro
Publicat 19.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Uluitor | Sanatoriul Techirghiol, obligat să plătească 50.000 de lei unui...
Gandul
Publicat 19.09.2024
„Asasinul” trimis de Iran pentru a-l ucide pe Netanyahu este un pensionar...
Adevărul
Publicat 19.09.2024
Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil. Cum a arătat cântăreața în ziua...
A1
Publicat 19.09.2024
Horoscopul zilei de 21 septembrie 2024. Gemenii trebuie să se desprindă de...
CaTine
Publicat 20.09.2024
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări...
spynews.ro
Publicat 19.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Zodiile care au noroc în toate în luna octombrie. Scapă de datorii, de...
Click.ro
Publicat 19.09.2024
Dispozitivul Neuralink care ar putea reda vederea oamenilor, chiar dacă și-au...
Useit
Publicat 20.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Adevărul despre dispariția gemenilor din Târgu Jiu. Tatăl celor doi copii a...
Redacţia.ro
Publicat 19.09.2024
Cum și-a pierdut Irinel Columbeanu averea. Mihai Albu: „Nu pe femei și...
libertatea.ro
Publicat 19.09.2024
Cardi B a fost criticată de fani pentru rutina ei intensă de antrenamente....
ZU
Publicat 19.09.2024
Ruladă cu gem de căpșuni. Un desert simplu, delicios și aspectuos
Hello taste
Publicat 20.09.2024
Ce trebuie să faci pentru a crește stima de sine a fetei tale, potrivit...
Deparinti
Publicat 19.09.2024
Taximetriștii, la un pas de revoltă: „Dispeceratele au creat un adevărat...
ziare.com
Publicat 19.09.2024
Eiza González a purtat o rochie roz cu decolteu la premiile Emmy. A avut aceeași...
Happy
Publicat 19.09.2024
Ce include o dietă sănătoasă. Alimentele de care ai nevoie în fiecare...
Medicool
Publicat 20.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024