Pentagonul dă liber la "vânătoarea" de drone. Peste 130 de baze militare au primit autorizaţie să doboare drone care le survolează
Pentagonul a oferit unui număr de peste 130 de baze militare din Statele Unite autorizaţie să doboare drone private şi comerciale care ar putea pune în pericol siguranţa aviaţiei sau care ar putea reprezenta o altă ameninţare, relatează Reuters.
De Redactia Observator la 08.08.2017, 10:07Pentagonul a oferit unui număr de peste 130 de baze militare din Statele Unite autorizaţie să doboare drone private şi comerciale care ar putea pune în pericol siguranţa aviaţiei sau care ar putea reprezenta o altă ameninţare, relatează Reuters.
Numărul dronelor din SUA a crescut semnificativ în ultimii ani şi continua să crească rapid, ceea ce alimentează temerile în rândul autorităţilor, dar şi în mediul privat că drone periculoase sau ostile s-ar putea apropia prea mult de locuri precum baze militare, aeroporturi sau stadioane.
Deşi măsurile specifice pe care le poate lua armata americană împotriva dronelor sunt secrete, acestea includ distrugerea sau confiscarea dronelor private şi comerciale ce reprezintă o ameninţare, a declarat unn purtător de cuvânt al Pentagonului, căpitanul Jeff Davis.
Noile norme au fost transmise luna trecută celor însărcinaţi cu punerea lor în aplicare.
În aprilie, zborul tuturor dronelor a fost interzis deasupra unui număr de 133 de baze militare, din motive de securitate.
Dronele au devenit populare ca jucării şi pentru hobby, dar sunt folosite şi în scopuri comerciale, de exemplu pentru fotografii din aer. Amazon şi Google explorează chiar folosirea lor pentru a livra bunuri comandate online.
Autorităţile americane estimează că flota de drone comerciale va creşte de la 42.000 la sfârşitul lui 2016, la aproximativ 442.000 până în 2021.