Ghinion cu dosar penal pentru un tânăr din Suceava care n-a mai avut răbdare câteva minute şi s-a urcat la volan
Atracţia volanului a fost prea puternică pentru un tânăr din Ilișești, care n-a mai răbdat şi s-a urcat la volan, deşi mai erau câteva minute până când îi expira suspendarea permisului de conducere.
De Cristian Ionescu la 08.12.2019, 15:19Atracţia volanului a fost prea puternică pentru un tânăr din Ilișești, care n-a mai răbdat şi s-a urcat la volan, deşi mai erau câteva minute până când îi expira suspendarea permisului de conducere.
Exact în acel moment l-a prins o patrulă de Poliţie, care poate l-ar fi iertat dacă tânărul nu era şi băut.
Ghinionul nu vine niciodată singur
Ghinion teribil pentru un tânăr din Suceava, care s-a urcat la volanul maşinii cu puţin timp înainte să-i expire suspendarea permisului auto. Ca un făcut, o patrulă de poliţie şi-a făcut apariţia de nicăieri.
"Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Suceava au depistat pe un tânăr de 27 ani, din Ilișești, în timp ce conducea autoturismul pe raza localității Ilişeşti, având dreptul de a conduce suspendat pe o perioadă de 90 zile, din 10.09.2019 până în 08.12.2019. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat", informează poliţiştii suceveni, citaţi de newsbucovina.ro.
Astfel, tânărul a rămas pieton pentru încă trei luni.