Perseide 2018. Noaptea cu cea mai spectaculoasă ploaie de stele
Perseide 2018. Noaptea cu cea mai spectaculoasă ploaie de stele va fi cea de 12 spre 13 august, atunci când va fi şi punctul maxim de activitate, anunţă Observatorul Astronomic Bucureşti.
De Redactia Observator la 10.08.2018, 15:45Perseide 2018. Noaptea cu cea mai spectaculoasă ploaie de stele va fi cea de 12 spre 13 august, atunci când va fi şi punctul maxim de activitate, anunţă Observatorul Astronomic Bucureşti.
Curentul de meteori Perseide este foarte activ în această perioadă, iar momentul maxim va fi de duminică seară, începând cu ora 22.00, până luni.
Momentul va fi uşor de observat datorită Lunii care se va afla aproape de Soare şi va apune la scurt timp după acesta.
Drept urmare, lumina Lunii nu îi va deranja pe amatorii care vor putea observa ploaia de stele.
Perseidele, unul dintre cele mai strălucitoare fenomene de acest tip, poate fi observa în fiecare an, între 17 iulie şi 24 august.
Perseide 2018. Unde poate fi observat cel mai bine fenomenul
Fenomenele astronomice de tipul Perseidelor pot fi urmărite, cel mai bine, din locurile cu cer curat, lipsit de lumini.
Astfel, din oraşele mari nu se pot observa foarte bine meteorii. Cel mai bun loc este la ţară sau la munte.
Oamenii care vor lua parte la acest fenomen din zone 'curate' vor putea observa între 60 şi maximum 100 de meteori pe oră.
Pentru a observa ploaia de meteori, cei interesaţi nu au nevoie de un instrument astronomic.
Tot ce trebuie să faceţi este să staţi întinşi pe spate şi să priviţi cerul.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și