Postas jefuit in Turda
Patru persoane din Turda sunt audiate de politisti pentru ca ar fi jefuit un postas si au fugit cu geanta cu bani pe care trebuia sa ii distribuie
De Redactia Observator la 28.05.2013, 13:01Un factor postal a fost atacat de patru barbati, in data de 23 mai, in Turda, acestia furandu-i geanta cu bani, dupa care au fugit cu un autoturism.
In urma investigatiilor, anchetatorii au identificat doi suspecti in acest caz, precum si persoana care le-a pus la dispozitie autoturismul. Politistii au descins, marti dimineata, la locuintele suspectilor din Turda si comuna Mihai Viteazu, unde au gasit o parte din suma de bani furata de la factorul postal. Astfel, patru persoane au fost duse la audieri, urmand ca anchetatorii sa stabileasca daca acestia vor fi retinuti sau cercetati in stare de libertate.
Foto: Intact Images