Prima zi la Academia de Poliție: 'E ca în filmele cu pușcași marini, dar eu mă simt ca Marin Pușcașu'
O nouă serie de studenți la Academia de Poliție s-a instalat, astăzi, iar emoțiile au fost copleșitoare pentru unii. De departe, cea mai tare poveste despre prima zi la academie a fost postată pe pagina oficială de Facebook a Ministerului de Interne.
De Redactia Observator la 09.09.2017, 15:46O nouă serie de studenți la Academia de Poliție s-a instalat, astăzi, iar emoțiile au fost copleșitoare pentru unii.
De departe, cea mai tare poveste despre prima zi la academie a fost postată pe pagina oficială de Facebook a Ministerului de Interne.
"Odată intrat, un domn în uniformă mă întâmpină cu un zâmbet cald. În mintea mea îmi spun că de mâine nu prea mai zâmbește nimeni pe-aici. Am auzit atâtea povești de la cei care au terminat, încât știu și eu că aici nu e ușor!
Ajung pe celebrul platou al Academiei!
- ADIO vânătoare de AMENZI! Poliţiştii 'PÂNDARI' au primit INTERZIS de la parlamentari!
- SCANDAL URIAŞ în plină stradă! Doi poliţişti, la un pas să fie LINŞAŢI de rudele unui bărbat pe care l-au...
- Fiica unui primar a reuşit să intre la Academia de Poliţie cu o notă ce o clasează în primii 10 - GALERIE FOTO
E el atât de mare sau eu atât de mic? Asta voi afla după 3 sau 4 ani! Acum știu doar că arată ca un peron de gară, plin cu inși pe care nu i-ai întâlnit vreodată, dar care sunt acolo pentru același tren și cu care vei trăi cele mai frumoase momente din viață - studenția.
The journey begins!
Un căpitan se apropie de noi și ne salută. La rândul nostru, o mulțime total dezorganizată, încercăm un "Să trăiți!" văzut prin filmele cu pușcași marini. La stadiul meu de pregătire, deocamdată mă simt doar ca un Marin Pușcașu.
Domnul ne organizează pe clase și plutoane. E clar, tăticule! Plutoane = armată, frățioare! Îmi vine în cap melodia lui Chirilă: Am să mă-ntorc bărbat!
Un pic mai mobilizați, ne deplasăm în pas alergător către "nea Gicu" - responsabilul cu echiparea. Primesc o ținută nouă, frumoasă, mă uit cu drag la ea, dar apare prima problemă: ”Fiți amabil, bocancii pe care mi i-ați dat, dreptul e 42, dar stângul e 43”. Nu e nevoie să insist, răspunsul e în ochii colegului de lângă mine care probase din două cutii diferite. Arătam ca-ntr-un mall în sezonul reducerilor.
Mai târziu am văzut și unde voi dormi. O cameră curată și luminoasa dar care am înțeles că are un defect: la ora 6.00 dimineața se aprinde lumina și se oprește la ora 22.00. Or fi ceva probleme la sistemul electric? :)
Ajuns din nou pe platou aud comanda "În careu adunarea!" și aflu de la comandant că femeia de serviciu e "în concediu". Cei mari mi-au spus că nici după 4 ani nu s-a întors la muncă! E clar, noi trebuie să facem toată treaba. Mă uit în jurul meu și-mi dau seama, după chipurile colegilor mei, că o să ne descurcăm foarte bine. Zâmbim complice", se arată în postarea MAI.