Un primar din Alba care a vrut să cumpere "8-10 puicuțe", a scris pe Facebook și a fost blocat
Un primar din Alba care a vrut să cumpere "8-10 puicuțe", a scris pe Facebook și a fost blocat. Rețeaua de socializare a considerat că postarea primarului încalcă standardele comunității.
De Cosmin Stăniloiu la 29.06.2020, 12:15- Primarul a dat un anunț pe rețeaua de socializare și a fost blocat.
- După ridicarea interdicției, a povestit ce a pățit.
Primarul comunei Șpring, din Alba, Daniel-Gheorghe Rusu, a fost blocat de Facebook după ce a postat un anunț pe rețeaua de socializare. Edilul a făcut haz de necaz și a povestit ce i s-a întâmplat.
Facebook l-a blocat pe primar timp de 24 de ore pentru o postare care "încalcă standardele comunității noastre privind armele de foc, drogurile și alte bunuri cu regim special." Ei bine, postarea care încalcă standardele e de fapt un anunț: "Cine are de vânzare 8-10 puicuțe la o lună și la ce preț? Mulțumesc.", a scris Daniel- Gheorghe Rusu.
Tot el a expplicat apoi ce a pățit: "Salutare frați români! Au înnebunit salcâmii! Iată de ce am fost blocat 24 ore… mulțumesc Facebook, nu o să mai cumpăr găini în viata mea…", a scris Daniel-Gheorghe Rusu pe Facebook după ce i-a fost ridicată restricția de a posta.