Antena LIVE

Curs valutar

Primul transplant de ficat din România

În urmă cu 15 ani, credea că o să moară. Că ţara în care s-a născut nu are leac pentru boala lui. Şi se resemnase. Dar a avut parte de o minune. Un transplant de ficat l-a salvat pe Gheorghe Penea, la 46 de ani

De la 18.04.2015, 20:00
WhatsApp
Vezi și:

În urmă cu 15 ani, credea că o să moară. Că ţara în care s-a născut nu are leac pentru boala lui. Şi se resemnase. Dar a avut parte de o minune. Un transplant de ficat l-a salvat pe Gheorghe Penea, la 46 de ani

A fost primul pacient operat acasă. Iar azi, e mărturia că sistemul a reuşit. Azi, bolnavii de ficat aşteaptă mai puţin de un an până la transplant. 

Avea 46 de ani când i-au dat vestea că doar transplantul de ficat îl poate salva. O operaţie care, pe atunci, nu se făcea în România. O clinică din Milano l-a pus pe lista de aşteptare. Era departe, era scump şi era incert.

Ţine minte şi acum data când viaţa i s-a schimbat. Pe 14 aprilie 2000, a fost chemat la Institutul Fundeni, unde medicii pregăteau primul transplant de ficat. A acceptat fără să clipească.

Gheorghe Penea e primul pacient cu transplantat hepatic în România. Azi zâmbeşte la cei cincisprezece ani de viaţă câştigaţi. Şi promite să ne revedem la 25. Din 2000 şi până acum, s-au făcut peste şase sute de transplanturi de ficat. Numai anul trecut au fost 122. De altfel, acum, timpul în care un pacient aşteaptă pe listă a scăzut.

Totul ţine, însă, de numărul de donatori. Anul trecut au fost 140 de donatori în moarte cerebrală. Adică şapte la un milion de români. Asta în condiţiile în care media în alte state europene e de 15. În România sunt acum două centre de transplant hepatic şi câteva zeci de specialişti. Medicii spun că dacă numărul de donatori s-ar dubla, ar fi nevoie de încă unul sau chiar două centre noi de transplant hepatic.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ficat pacient social transplant
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025