Producerea energiei termice la termocentrala Romag-Termo a RAAN va fi reluată
Vineri a fost aprobat contractul de asociere între Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin și Termocentrala Romag-Termo.
De Redactia Observator la 30.10.2015, 21:49Vineri a fost aprobat contractul de asociere între Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin și Termocentrala Romag-Termo.
Potrivit sursei citate, "reprezentanții privați din adunarea creditorilor, care inițial au respins asocierea, au revenit asupra deciziei și s-au alăturat celor care susțin interesele statului în aceasta, situație care creează posibilitatea reluării producției de energie termică la Romag-Termo începând din prima decadă a lunii noiembrie".
"Am avut câteva emoții. Conform înțelegerilor, Primăria Drobeta Turnu Severin prin serviciul de termoficare nou înființat va achiziționa direct lignit de la Unitatea de carieră Husnicioara a Complexului Energetic Oltenia. Pentru această activitate am primit de la Guvern în 23 octombrie suma de 22 milioane lei", a precizat Gherghe.
În context, edilul șef al municipiului Drobeta Turnu Severin a mai arătat că furnizarea agentului termic către cele peste 30.000 de familii a fost sistată în luna august din lipsă de fonduri necesare achiziționării de combustibili, și că "dacă nu se efectuau demersurile de producere într-o nouă formă a energiei termice exista riscul ca severinenii să nu aibă apă caldă și căldură în iarna 2015-2016".
Sursa: AGERPRES